Război total între premierul Viktor Orban şi fostul său susţinător, oligarhul Lajos Simicska

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lajos Simicska ;i premierul maghiar Viktor Orban
Lajos Simicska ;i premierul maghiar Viktor Orban

Un război total se desfăşoară în Ungaria în sferele cele mai înalte ale puterii, protagonişti fiind premierul Viktor Orban şi principalul său sprijinitor, multimilionarul Lajos Simicska, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Ungariei.

Prieteni nedespărţiţi de pe vremea studenţiei, cei doi au pus pe picioare împreună partidul Fidesz. Considerat un adevărat geniu economic,Simicska nu a vrut să joace vreun rol politic ci a creat baza economică şi financiară a Fidesz, de fapt a guvernării Orban.

El a susţinut partidul şi când s-a aflat în opoziţie, când mulţi credeau că a venit sfârşitul carierei lui Orban Era cel mai influent om pe lângă premier,eminenţa  lui cenuşie, cel de care depindea în mod direct.În schimbul sprijinului, Simicska a putut să pună mâna pe cele mai profitabile afaceri ale Ungariei.

 Victoria în alegerile din 2010 a lui Orban s-a realizat cu ajutorul omului de afaceri. Colaborarea era atât de strânsă între cei doi încât, imediat după alegeri, Simicska a petrecut mai multe săptămâni la Felcsut, locul de baştină al premierului, unde a decis împreună cu el desemnarea miniştrilor şi a oamenilor pe alte posturi importante din aparatul de stat. Probabil tot atunci s-a decis împărţirea comenzilor de stat. 

Astfel se explică, relatează analiştii, cum începând din 2010, firmele lui Simicska -Agenţia de publicitate  Publimont, Agenţia Media a Grupului Intermedia, Întreprinderea de Construcţii Kozgep câştigă rând pe rând în toată ţara comenzile de stat. Cresc proporţional şi câştigurile, astfel că, în 2013, potrivit cotidianului „Nepszabadsag”, Simicska a putut oferi acţionarilor lui profituri în valoare de 70 de milioane de euro.

A doua victorie în alegeri a lui Viktor Orban din 2014 a fost impulsul pentru a schimba dependenţa premierului de eminenţa lui cenuşie. De acum,a afirmatzilele trecute politologul Magyar Balint la postul tv. ATV, Orban a reuşit să pună mâna pe toate pârghiile economice de stat, deci dispunea de resurse financiare proprii, obţinând a a doua oară două treimi de deputaţi avea şi puterea politică absolută,astfel că a considerat că a venit momentul să se elibereze de tutela lui Simicska. 

Se pare că au existat şi conflicte politice, omul de afaceri reproşându-i lui Orban orientarea pro-rusă. În concluzie, premierul a început să ia o serie de măsuri economice, a înfiinţat noi firme şi agenţii de reclame cărora le-a transferat toate comenzile care anterior reveneau firmelor omului de afaceri, acesta pierzând miliarde de forinţi. 

De asemenea, au fost introduse noi impozite, ca cel pentru reclame, care au afectat direct firmele omului de afaceri. În plus, Orban a dat dispoziţii ca oamenii de încredere ai lui Simicska, aflaţi în posturi economice sau politice cheie să fie concediaţi.
 

Toate acestea şi multe altele l-au înfuriat în aşa măsură pe Simicska încât a declarat, referindu-se la Orban: ”pe omul acesta eu l-am făcut mare, eu îl voi şi distruge”. 

Care va fi rezultatul acestui război? Orban, spun analiştii, doreşte să aibă toată puterea în mână, fără să o mai împartă cu cineva şi are posibilitatea s-o facă. Nu se ştie însă dacă fostul lui prieten cunoaşte „scheletele din dulapul premierului”, dacă, potrivit uzanţelor fostelor ţări comuniste, nu are nişte dosare pe care să le scoată la momentul potrivit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite