Programul de reforme al premierului francez nu e văzut cu ochi buni de sindicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul francez Edouard Philippe a prezentat, marţi,  un program de reduceri de cheltuieli publice şi reforme în domeniul pieţei muncii, măsuri condamnate de sindicate, care au ameninţat cu organizarea de proteste începând din toamnă.

Premierul francez Edouard Philippe a mai anunţat marţi o serie de măsuri fiscale, printre care o reducere a impozitului pentru companii, reducerea cheltuielilor publice şi un plan de investiţii de 50 de miliarde de euro, scrie AFP. 

Rata impozitului pentru firme va fi redusă de la 33 la 25% până în 2022, a anunţat Philiăăe , în discursul de politică generală susţinut în faţa Adunării Naţionale, precizând că măsurile fiscale „vor fi votate în acest an şi angajate în următorii doi ani“.

"Companiile trebuie să regâsească dorinţa de a se instala şi dezvolta pe pământul nostru, mai degrabă decât în altă parte", a declarat premierul, în aplauzele parlamentarilor.

El a mai anunţat un „mare plan de investiţii“ în valoare de 50 de miliarde de euro - o promisiune a preşedintelui centrist Emmanuel Macron.

„Vom lansa un mare plan de investiţii de 50 de miliarde de euro în domeniile tranziţiei ecologice, al dezvoltării competenţelor, sănătate, transporturi, agricultură şi modernizarea statului“, a detaliat Phlippe.

Şeful executivului francez a promis şi reducerea cheltuielilor publice cu trei puncte din PIB în următorii cinci ani. 

Premierul a ţinut să amintească şi „nivelul insuportabil“ al datoriei ţării, care a ajuns la 2.147 miliarde de euro. 

„Dansăm pe un vulcan care bolboroseşte din ce în ce mai tare“, a spus el, cerând să se pună capăt „adicţiei franceze de cheltuieli publice“ şi promiţând aducerea deficitului public sub pragul de 3% încă din 2017.

În ceea ce priveşte „strategia naţională privind sănătatea“, pachetul de ţigări va ajunge la zece euro, pentru descurajarea tabagismului, iar în luna septembrie ministrul sănătăţii urmează să propună un proiect în vederea unei mai bune prezenţe a medicilor pe teritoriul naţional.

Edouard Philippe a vorbit şi despre reforma modelului social francez, astfel încât iniţiativele şi inventivitatea să poată fi răsplătite, mobilitatea pe piaţa muncii să devină o realitate, fără ca protecţia socială să fie sacrificată. 

Dialogul cu partenerii sociali rămâne esenţial în contextul acestui şantier delicat, notează RFI. O reformă a sistemului de pensii este anunţată pentru anul viitor, precum şi creşterea puterii de cumpărare pentru 20 000 000 de francezi.

Economia franceză trebuie să redevină atractivă, a mai declarat Edouard Philippe, anunţând măsuri în favoarea intreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea stimulării investiţiilor, în vederea renaşterii industriei franceze, în vederea redresării balanţei comerciale.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite