Oficial ucrainean: Rachetă de croazieră a Rusiei, doborâtă cu o mitralieră
0O rachetă strategică de croazieră de tip X-101 (codul NATO), folosită de armata rusă, a fost doborâtă cu o mitralieră în regiunea Viniţa, situată în centrul Ucrainei, susţine şeful administraţiei regionale Viniţa, Serghei Borzov.
„Apropo de acea rachetă de croazieră care a fost doborâtă acum două zile pe teritoriul regiunii Viniţa - a fost doborâtă cu o mitralieră obişnuită. Ea zbura la altitudine mică. Aceasta este racheta X-101, presupusă a fi ultra-modernă şi foarte scumpă”, a declarat marţi dimineaţă Serghei Borzov.
„Ei bine, vedem că le putem doborî. Prin urmare, îi îndemn pe toţi cei care au ceva la îndemână să încerce să le doboare. Zboară la altitudine mică şi aproape întotdeauna în acelaşi timp”, a adăugat oficialul ucrainean.
Racheta aer-sol X-101 are o rază de acţiune de până la 4.500 de kilometri.
Un atac cu opt rachete de acest tip a vizat la 6 martie aerodromul din Vinniţa. Lansat din Marea Neagră, atacul s-a soldat cu zece morţi.
Potrivit unor informaţii obţinute de jurnalistul Hristo Grozev, de la Bellingcat, Vladimir Putin ar fi făcut o criză de nervi când a aflat de faptul că aerodromul din Viniţa a fost atacat cu rachete X-101, care sunt destul de scumpe şi ar fi rămas mai puţin de o mie în dotarea armatei ruse.