Merkel îşi începe al patrulea mandat de cancelar cu o vizită la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reinstalată într-un final în rolul de cancelar după luni bune de negocieri, Angela Merkel efectuează astăzi prima sa vizită oficială la Paris, unde preşedintele francez Emmanuel Macron o aşteaptă pentru a aborda propunerile sale ambiţioase de reformare a Uniunii Europene, relatează AFP.

Cancelarul german va sosi în capitala Franţei vineri după-amiază. Programul vizitei prevede o întâlnire cu preşedintele francez şi o conferinţă de presă.

„O zi pe care Macron o aşteaptă de foarte mult timp“, comentează pentru AFP Sébastien Maillard, directorul Institutului european de cercetare Jacques Delors.

Într-o Europă dominată de Brexit, criza catalană şi ascensiunea partidelor antisistem, precum în Italia recent, „motorul franco-german“ nu îşi poate permite o stagnare dacă îşi doreşte să facă paşi înainte în reformarea UE, comentează AFP.

„Există un sentiment de urgenţă (pentru reformarea UE, n. red.) împărtăşit“ pe ambele maluri ale Rinului, spune expertul francez.

Maillard identifică trei teme asupra cărora Macron şi Merkel pot ajunge la un numitor comun, şi anume problema migraţiei, taxarea giganţilor din domeniul Internetului şi apărarea statului de drept.

În schimb, reformarea instituţională a zonei euro, cu un buget comun şi o uniune bancară, şi Europa Apărării sunt dosare mai sensibile, notează AFP.

Emmanuel Macron vrea un ministru şi un buget pentru zona euro. Angela Merkel este sceptică în privinţa acestei propuneri, dar ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, şi omologul său german, Olaf Scholz, se întâlnesc la rândul lor astăzi pentru a descifra acest teren.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite