Marea Britanie acuzată că deţine propriul Guantanamo Bay

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul britanic al Apărării a confirmat în această dimineaţă că Marea Britanie deţine un un număr de aproximativ 85 de cetăţeni afgani, în Camp Bastion, cea mai mare bază militară britanică din Afganistan. Jurnalişti BBC au obţinut documente care sugerează detenţia ilegală, fără proces, a unor afgani, asemănător modelului Guantanamo Bay.

Câţiva avocaţi britanici au declarat pentru BBC că reprezintă interesele a 8 din cei 85 de bărbaţi afgani, care sunt încarceraţi de peste 14 luni.  Ei au cerut justiţiei britanice să elucideze acest nou scandal al detenţiilor ilegale.

Regulamentul internaţional stipulează faptul că suspecţii pot fi reţinuti legal numai timp de 96 de ore. Jurnaliştii BBC susţin că au documente oficiale care confirmă reţinerea a cel puţin 85 de suspecţi, fără un mandat legal. Aflate sub mandatul ISAF, trupele britanice au dreptul de a reţine suspecţi mai mult de 96 de ore doar în condiţii excepţionale, spre exemplu, în cazul în care au informaţii că acest lucru ar împiedica pierderile de vieţi.

Phillip Hammond, ministrul britanic al Apărării, a confirmat reţinerea suspecţilor, declarând totuşi ca fiind ridicolă asemănarea cu Guantanamo Bay şi susţinând că trupele britanice doreau să îi predea autorităţilor afgane încă din luna noiembrie, dar nu au făcut acest lucru de teama unor probabile tratamente rele aplicate de afgani.

Un purtător de cuvânt al Apărării britanice a declarat: Operaţiunile de detenţie sunt o parte importantă din măsurile de protecţie pe care le aplică forţele noastre pentru a proteja trupele britanice, aliaţii noştri şi partenerii, precum şi populaţia civilă din Afganistan.

Scandalul britanic iese la iveală într-o perioadă în care administraţia Obama este presată din ce în ce mai mult pentru a închide centrul de detenţie Guantanamo Bay, în care suspecţii de terorism sunt reţinuţi fără proces şi supuşi unor acţiuni de tortură, interzise de ONU şi condamnate de activiştii pentru drepturile omului. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite