Joachim Gauck, preşedintele Republicii Federale Germania: „Crizele actuale ne îndeamnă să consolidăm relaţiile dintre Germania şi România“

Joachim Gauck, preşedintele Germaniei FOTO bundespraesident.de

Născut în 1940 la Rostock în fosta DDR, Joachim Gauck devine preşedinte al Germaniei în 2012. A studiat teologia şi din 1965 până în 1990 a fost pastor al Bisericii Evanghelice Luterane. S-a remarcat ca un puternic opozant al regimului comunist, predicile sale îndemnând populaţia la proteste şi rezistenţă.

Între 1991 şi 2000, a condus instituţia care s-a ocupat de dosarele fostei poliţii secrete (Stasi) din Germania de Est. Recent, Joachim Gauck a anunţat că nu va mai candida pentru un al doilea mandat la preşedinţia Germaniei, în ciuda apelurilor din spectrul politic care i-au solicitat să continue. Începând de luni, preşedintele Germaniei se află într-o vizită de două zile în România. Refugiaţii, situaţia din Ucraina, încrederea din ce în ce mai scăzută în UE sunt teme pe care preşedintele Germaniei le va aborda la Bucureşti.

„Adevărul“: Domnule preşedinte, care este, în opinia dumneavoastră, importanţa relaţiei Germania-România, mai ales în contextul crizelor cu care se confruntă în acest moment Uniunea Europeană?

Joachim Gauck: Germania este prieten, partener şi aliat de nădejde al României în Uniunea Europeană şi în NATO. Statele noastre, România şi Germania, sunt caracterizate de o atitudine pro-europeană şi de conştiinţa faptului că putem face faţă crizelor şi provocărilor timpurilor în care trăim doar acţionând în comun, în cadrul UE. Îndeosebi crizele actuale ne îndeamnă să intensificăm şi să consolidăm relaţiile noastre. Acesta este şi unul dintre motivele vizitei mele în ţara dumneavoastră.

Care sunt principalele teme pe care vreţi să le abordaţi cu preşedintele Iohannis şi partenerii români de discuţii?
Discuţiile pe care le voi purta vor fi axate pe variatele si intensele noastre relaţii bilaterale. Acestea se manifestă nu doar sub forma unei ample cooperări economice între ţările noastre, ci şi în domeniul politic, social, economic şi cultural. Vom aborda şi aspecte care privesc ţările noastre şi Uniunea Europeană ca întreg, aspecte asupra cărora trebuie să ne aplecăm împreună: situaţia din Ucraina, gestionarea refugiaţilor şi a cauzelor acestei crize, dar şi încrederea din ce în ce mai scăzută în Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând doresc să aflu de la partenerii mei de discuţie cum a evoluat procesul de reformă a justiţiei şi administraţiei din România, în special în ceea ce priveşte recentele eforturi de combatere a corupţiei.

Ce pot face Germania şi România pentru viitorul Uniunii Europene?
În cadrul UE noi trebuie să reapreciem tot ce am obţinut până în prezent împreună prin proiectul de integrare al Uniunii Europene – şi am obţinut foarte mult. Tocmai în contextul numeroaselor crize pentru care Europa este chemată să găsească soluţii, în rândul cetăţenilor se nasc, aşa cum este normal, îndoieli referitor la capacitatea UE de a gestiona aceste provocări.

Împreună, statele membre – aşadar şi România şi Germania – trebuie să ia în serios grijile cetăţenilor, precum şi întrebările pe care aceştia doresc să le adreseze Uniunii, şi să ofere răspunsuri. Trebuie să facem în aşa fel încât Uniunea Europeană – istoria, realizările, regulile, acţiunile şi perspectivele acesteia – să devină şi mai vizibile. Însă la fel de important este ca împreună, în cadrul unui dialog constructiv al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, dialog axat pe identificarea de soluţii, să convenim asupra unor reacţii solidare la provocările curente.

Vorbind despre criza refugiaţilor, politica Germaniei de a-i primi pe refugiaţi cu braţele deschise a creat un val de critici atât pe plan intern, cât şi la nivel european, în timp ce Germania a acuzat lipsa de solidaritate la nivelul UE. Cine are dreptate în această dispută?
Există principii şi valori de nestrămutat pe care am decis să ni le asumăm împreună şi care ne leagă în cadrul Uniunii Europene. În contextul crizei refugiaţilor nu este vorba despre cine are dreptate şi cine nu. Însă, în mod evident, există puncte de vedere diferite vizavi de acest subiect, aceasta şi ca urmare a experienţei istorice diferite şi a mentalităţilor generate de aceasta. Discuţiile pe care le purtăm actualmente denotă că încă nu ne cunoaştem suficient de bine pentru a putea urmări şi înţelege raţiunile care stau la baza acţiunilor unora sau altora dintre noi. Această experienţă – în special cea a ultimelor luni – ne învaţă cât de important este dialogul deschis şi critic pentru ca la final, cunoscându-ne mai bine unii pe alţii, să putem identifica soluţii acceptabile pentru toate părţile implicate. 

„Doresc să aflu de la partenerii mei de discuţie cum a evoluat procesul de reformă a justiţiei şi administraţiei din România, în special în ceea ce priveşte recentele eforturi de combatere a corupţiei.“

România s-a opus, ca şi alte state, politicii de redistribuire a refugiaţilor pe baza cotelor obligatorii. Credeţi că este nevoie de mai multă solidaritate din partea României în abordarea acestei probleme?
Şi în viitor vor exista refugiaţi care vor căuta adăpost în statele membre ale UE. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru şi să fim pregătiţi. Existenţa unor poziţii diferite în cadrul Uniunii Europene – inclusiv în legătură cu aspecte atât de importante precum cel al refugiaţilor – ţine de esenţa Uniunii noastre democratice de state membre cu drepturi egale. Aşadar este cu atât mai important să păstrăm un schimb de opinii constructiv şi să punem în aplicare deciziile legitime luate la nivelul UE. De aceea sunt recunoscător pentru disponibilitatea Guvernului României de a-şi asuma deciziile europene privind primirea de refugiaţi, tocmai pentru că ştiu obiecţiunile de principiu existente în această chestiune.

Aţi creat o instituţie şi un model pentru fostele ţări comuniste pentru a gestiona dificila problema a dosarelor poliţiei politice comuniste şi a influenţei acestor dosare în societatea nostră de astăzi. Regretaţi ceva în acest proces de deschidere a dosarelor poliţiei secrete?
Pentru misiunea noastră nu au existat modele. La acel moment, nicăieri în lume victimelor nu le fuseseră făcute accesibile dosarele poliţiei secrete care fusese organul principal de oprimare al dictaturii. După Revoluţia Paşnică din anul 1989, noi am reuşit să avem în vedere, atunci când am deschis dosarele, în primul rând interesele şi nevoile victimelor şi să facem posibilă o asumare istorică, politică şi juridică a trecutului.