Indicator rutier lângă o şcoală din Franţa: Acceleraţi! Mai sunt copii de lovit cu maşina!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Mai sunt copii de lovit cu maşina! Puteţi accelera!" - este mesajul şocant scris pe un indicator rutier amplasat în faţa unei şcoli din localitatea Bretenière (estul Franţei)
"Mai sunt copii de lovit cu maşina! Puteţi accelera!" - este mesajul şocant scris pe un indicator rutier amplasat în faţa unei şcoli din localitatea Bretenière (estul Franţei)

Un indicator rutier instalat în apropierea unei şcoli din Franţa îndeamnă şoferii să accelereze pentru a lovi elevii, autorităţile locale explicând că au vrut să obţină astfel efectul contrar, după o serie de accidente produse prin ignorarea limitelor de viteză, scrie La Repubblica.

"Mai sunt copii de lovit cu maşina! Puteţi accelera!" - este mesajul şocant scris pe un indicator rutier amplasat în faţa unei şcoli din localitatea Bretenière (estul Franţei).

Autorităţile locale au explicat că se doreşte, în mod evident, efectul contrar, după ce şoferii au ignorat ani întregi avertismentele privind reducerea vitezei, provocând multe accidente.

"Este vorba de un drum principal, perfect drept şi nu există niciun mod de a putea încetini vehiculele", a declarat primarul Hervé Bruyère pentru cotidianul local Le Bien Public.

"Au fost montate benzi de încetinire, au fost construite mini intersecţii sens giratoriu, indicatoare cu limita de viteză de 30 km/h - dar nu a funcţionat nimic, cu atât mai puţin tradiţionalul panou privind existenţa unei şcoli", a explicat primarul din Breteniere.

În pofida argumentelor primarului, numeroase voci au criticat iniţiativa, declanşându-se ample polemici în Franţa.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite