Eurogrupul a aprobat în principiu împrumutul de 7 miliarde de euro pentru Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit joi, în principiu, acordarea unui împrumut punte de 7 miliarde de euro Greciei, potrivit unei surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Împrumutul urmează să fie anunţat vineri, după ce parlamentele naţionale din mai multe state din zona euro vor aproba acordul semnat luni de premierul elen Alexis Tsipras, a spus oficialul.

Împrumutul va proveni din Mecanismul European de Stabilitate Financiară, care este fondul de salvare al Uniunii Europene.

Finanţarea va permite Greciei să răscumpere luni obligaţiuni în valoare de 3,5 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană şi să acopere alte costuri, în timp ce premierul Tsipras va negocia detaliile celui de-al treilea program de salvare, în valoare de până la 86 de miliarde de euro.

Parlamentul elen a aprobat în noaptea de miercuri spre joi măsurile de reformă cerute de creditori în schimbul reluării finanţării Greciei, după dezbateri tensionate şi pe fondul protestelor violente anti-austeritate de pe străzile Atenei. 

Totuşi,  Andreas Dombret, membru al Boardului Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), a recomandat ca băncile din Grecia să fie redeschise pentru afaceri numai după ce vor fi recapitalizate şi vor avea asigurată finanţarea de la Banca Centrală Europeană (BCE).

„În primul rând, trebuie să existe garanţii că băncile elene vor fi recapitalizate suficient conform prevederilor noului pachet de asistenţă financiară. În al doilea rând, ele trebuie să dispună de suficiente lichidităţi în cazul în care cei care au depozite vor să retragă mai mulţi bani, după redeschiderea băncilor recapitalizate“, a declarat Andreas Dombret, membru al Board-ului Mecanismului European de Supervizare Bancară (SSM) al BCE.

Declaraţiile sale indică că BCE nu crede într-o redeschidere rapidă a băncilor elene. Joi este prevăzută o reuniune a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, care ar putea decide majorarea plafonului finanţării de urgenţă destinată creditorilor eleni, situat în prezent la 89 de miliarde de euro.

Liderii zonei euro au ajuns, luni, în unanimitate, la un acord cu privire la un nou program de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei de creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI). Eurogrupul a cerut transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent. Jumătate din Fondul de privatizare, de 50 de miliarde de euro, va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunţat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

„Ar trebui să ne ghidăm după aceste cifre dar este necesară o verificare amănunţită a bilanţurilor. Dacă necesităţile de capital vor fi mai ridicate decât ne-am aşteptat, trebuie să existe posibilitatea revizuirii cifrelor“, a explicat Dombret.

Băncile din Grecia, care nu au funcţionat în ultimele două săptămâni din cauza retragerilor masive de numerar, vor rămâne închise până joi. Luni, Guvernul de la Atena a decis să menţină restricţiile asupra mişcărilor de capital, precum şi decizia închiderii băncilor, măsuri în vigoare începând din data de 29 iunie.

La finele lunii trecute, autorităţile de la Atena au fost nevoite să introducă restricţii asupra mişcărilor de capital în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali, UE, BCE şi FMI. Pentru a evita prăbuşirea băncilor, premierul elen Alexis Tsipras a decis să limiteze retragerile zilnice de numerar de la ATM-uri la 60 de euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite