Doi deputaţi naţionalişti au aruncat steagurile UE pe fereastra Parlamentului ungar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deputat al partidului naţionalist radical Jobbik şi un parlamentar independent au îndepărtat, joi, două steaguri ale Uniunii Europene din sala de şedinţe a Parlamentului şi le-au aruncat pe o fereastră în Piaţa Kossuth, relatează MTI.

Înaintea acestui incident, parlamentarul Tamas Gaudi-Nagy din cadrul partidului Jobbik a criticat Guvernul pentru că le permite cetăţenilor străini să cumpere terenuri agricole în Ungaria, numind legea respectivă o "trădare capitală".

Gaudi-Nagy a fost susţinut de independentul Balazs Lenhardt, fost membru al Jobbik.

Parlamentarii partidului Jobbik au protestat şi anterior faţă de noua lege privind terenurile din Ungaria ocupând pupitrul preşedintelui Parlamentului.

Gaudi-Nagy a declarat pentru MTI că terenurile Ungariei vor fi "predate străinilor" de la 1 mai. El a acuzat Uniunea Europeană şi a făcut apel la rezistenţă. El a declarat, de asemenea, că este inacceptabil ca steagul UE, un "simbol al colonizării", să fie amplasat în sala de şedinţe a Parlamentului, deşi nu există o prevedere legală în acest sens.

Vicepreşedintele Parlamentului, Istvan Jakab, a anunţat la scurt timp după acest incident că steagurile au fost puse la loc, adăugând că Parlamentul va lansa o procedură.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite