Cum a schimbat pandemia de ciumă Europa. Se poate întâmpla din nou?

Foto Shutterstock

În urma unei pandemii devastatoare, milioane de oameni au murit şi mulţi alţii şi-au văzut viaţa dată peste cap. Mulţi dintre cei care au supravieţuit , afectaţi de sentimentul inutilităţii muncii şi de decalajul de netrecut dintre cei bogaţi şi toţi ceilalţi, au refuzat să se întoarcă la vechile lor locuri de muncă sau au renunţat în masă la ele. Obosiţi, suprasolicitaţi şi prost plătiţi, au simţit că merită o viaţă mai bună.

Ai zice că este vorba de ceea ce se întâmplă azi , dar este şi situaţia care a apărut în întreaga Europă în urma uneia dintre cele mai mortale pandemii din istorie, pandemia de Ciumă sau Moartea Neagră.

Luptele pentru salarii şi muncă decentă care au definit anii de după ciumă au fost în anumite privinţe la fel de dramatice ca pandemia în sine. În cele din urmă, în Europa a izbucnit violenţa. Având în vedere unde ne aflăm acum, merită să acordăm atenţie lanţului de evenimente care a dus, verigă cu verigă, de la pandemie la panică şi la revoltă sângeroasă, scrie The New York Times.

Moartea Neagră, aşa cum o numim acum, şi-a făcut drum spre continent între 1347 şi 1351.

Când spunem Moartea Neagră, avem tendinţa să ne gândim la scenele groaznice relatate din oraşe: cadavrele îngrămădite, gropi commune. Ceea ce contemporanii au găsit, de asemenea, ciudat, au fost scenele din mediul rural: câmpurile de cereale şi viile pline de struguri, neculese.

Prăbuşire demografică şi lipsă de forţă de muncă

În urma prăbuşirii demografice, s-a produs o lipsă gravă de forţă de muncă. Şi astfel, după şocul iniţial, aşa cum ar prezice economiştii moderni, preţul forţei de muncă a crescut vertiginos.

În Anglia, de exemplu, aproximativ jumătate din populaţie era legată de pământ prin iobăgie, forţată să muncească pentru proprietarul local. Dar dintr-o dată, aceşti muncitori păreau să aibă o oarecare putere de negociere. Nu mai erau obligaţi să suporte cereri nerezonabile. Angajatorii lor nu au mai putut să-i ignore.

Aveau nevoie de salarii mai mari, în primul rând, pentru a face faţă inflaţiei fulgerătoare care a urmat ciumei: în Anglia, în ciuda scăderii costului unor mărfuri de bază, cum ar fi cerealele, preţurile generale pentru bunurile de larg consum au crescut cu aproximativ 27% din 1348 până în 1350. Iobagii s-au plâns că nu îşi pot permite strictul necesar - şi, dacă nu primeau ce cereau fugeau din satele proprietarilor lor în căutarea unei oferte mai bune.

Nu am suferit o lovitură demografică la fel de brutală în timpul epidemiei de Covid, dar totuşi muncitorii americani şi-au reevaluat munca şi un număr record a părăsit locurile de muncă în cadrul a ceea ce a fost numit în ultimele luni Marea Demisie. Aproximativ 3% din totalul forţei de muncă din SUA a demisionat doar în noiembrie, a raportat Departamentul Muncii. Potrivit unui sondaj din septembrie, 46 la sută dintre angajaţii cu normă întreagă fie se gândeau, fie îşi căutau activ un nou loc de muncă.

Locurile de muncă prost plătite au devenit deosebit de greu de ocupat, în timp ce reţelele de socializare sunt pline de discuţii furioase despre cum sunt necesare două sau chiar trei locuri de muncă pentru a plăti chiria medie într-un oraş mediu.

În acest sens, vedem ecouri ale situaţiei de după Moartea Neagră, întrucât lucrătorii refuză să se întoarcă la condiţiile prepandemice.