Covid-19. Giuseppe Conte vrea un „plan de reconstrucţie” pentru Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giuseppe Conte FOTO EPA-EFE
Giuseppe Conte FOTO EPA-EFE

Guvernul de la Roma este pregătit să intervină din nou pentru a sprijini întreprinderile şi gospodăriile afectate de epidemia de coronavirus, a dat asigurări luni premierul italian Giuseppe Contre, apreciind drept insuficiente măsurile luate până acum, transmite Reuters.

Cu 24.747 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 1.809 decese până acum din cauza acestui coronavirus, Italia este a doua cea mai afectată ţară din lume după China şi încă nu speră la îmbunătăţirea situaţiei.

„Măsurile aprobate nu sunt suficiente. Pagubele vor fi grave şi generalizate. Un veritabil plan de construcţie va fi necesar”, spune Giuseppe Conte într-un interviu acordat publicaţiei „Corriere della Sera”.

„După coronavirus, nimic nu va mai fi ca înainte. Va trebui să ne aşezăm la masă şi să rescriem regulile comerţului şi pieţei libere”, continuă el.

Guvernul italian a promis până acum un ajutor în valoare de 25 de miliarde de euro.

„Oamenii de ştiinţă ne spun că încă nu am atins vârful, aceste săptămâni sunt cele mai riscante şi trebuie să dăm dovadă de un maxim de prudenţă. Nu putem lăsa garda jos. Este vorba de provocarea cea mai importantă din ultimele decenii, pentru a o depăşi este nevoie de contribuţia responsabilă a celor 60 de milioane de italieni”, a insistat Giuseppe Conte.

Ţinând cont de aceste aspecte, el a lansat luni un apel la „o coordonare europeană” în domeniile sănătăţii şi economic.

Conte urma să participe luni, în sistem de videoconferinţă, la un summit extraordinar al G7 pentru coordonarea luptei contra coronavirusului în domeniile sanitar, economic, financiar şi al cercetării.

„A sosit timpul să facem alegeri curajoase şi Italia poate oferi o contribuţie semnificativă, în calitate de ţară care a cunoscut în premieră o răspândire atât de largă a virusului”, a afirmat premierul italian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite