Consiliul UE dedicat apărării comune a început la Bruxelles
0Liderii UE s-au reunit astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre Politica de securitate şi apărare comună pentru prima dată în ultimii cinci ani, în condiţiile în care Marea Britanie şi Germania fac presiuni pentru limitarea planurilor de a consolida cooperarea militară la nivelul UE, relatează Agerpres.
Părerile şefilor de stat UE au fost împărţite la sosirea la summit. Premierul britanic David Cameron şi-a reafirmat la sosirea la summit opoziţia faţă de conceptul de apărare europeană.
„Este normal ca naţiunile să coopereze în domeniul apărării pentru a ne asigura securitatea. Acest lucru este în interesul nostru, dar nu este bine pentru UE să se doteze cu capacităţi comune, cu armate, cu mijloace aeriene“, a declarat Cameron.
Pe de altă parte, preşedintele francez Francois Hollande a precizat că subiectul „Europa apărării“ este unul foarte important pe agendă. „Franţa a dorit mereu să se înregistreze progrese în domeniu, a avut iniţiative, iar astăzi putem avea rezultate“, a precizat şeful statului francez.
El a reamintit la sosirea la summit că Franţa participă la operaţiuni care s-au bucurat de susţinerea aproape tuturor statelor membre şi că „acolo unde există sprijin trebuie să existe şi finanţare“. Francois Hollande a vorbit în această săptămână despre necesitatea înfiinţării un fond pentru finanţarea acţiunilor militare ale statelor membre, aşa cum au fost cele din Mali şi Republica Centrafricană.
România este reprezentată la Consiliul European de preşedintele Traian Băsescu, care a sosit la summit puţin după ora 15.00.
Convorbirile au loc în contextul în care SUA şi NATO fac apel la Europa să facă mai mult pentru a răspunde crizelor de securitate din propria vecinătate, în loc să se bazeze pe tehnologia americană, cum s-a întâmplat în Libia în 2011. Conform draftului de concluzii vehiculat în ultimele zile, liderii europeni ar urma să sprijine o serie de mici proiecte, apreciază EUobserver.
Pe această listă s-ar afla crearea unui club al statelor membre care intenţionează să dezvolte drone militare în perioada 2020-2025, în timp ce un alt grup de ţări ar urma să ia parte la crearea de sateliţi de comunicaţii. De asemenea, este vizată dezvoltarea unor flote naţionale de avioane pentru realimentarea cu combustibil în aer.
Liderii UE ar urma să solicite Comisiei Europene să cheltuie mai mult din alocările pentru programul Orizont 2020 pentru dezvoltarea tehnologiei militare şi să întocmească un studiu privind modul în care statele membre pot cumpăra în comun kit-uri militare. De asemenea, ei vor cere instituţiilor UE să elaboreze o nouă politică pentru apărarea cibernetică şi o nouă strategie de securitate maritimă în 2014. Documentul privind securitatea cibernetică ar urma însă să abordeze doar protejarea misiunilor de criză la nivelul UE, nu şi bunurile naţionale, notează EUobserver.