Avdiivka, punctul strategic care poate reaprinde conflictul militar din estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia se degradează în ritm alert de-a lungul liniei de contact din estul Ucrainei. Unul dintre cele mai fierbinţi puncte îl reprezintă Avdiivka, un important oraş industrial din regiunea Doneţk aflat sub controlul Kievului şi dorit cu insistenţă de separatiştii proruşi.

Punctele fierbinţi de pe linia de contact din estul Ucrainei au cunoscut în ultimele săptămâni o intensificare a încălcării încetării focului între trupele guvernamentale şi forţele separatiste proruse din Donbas. De la 10-20 de încălcări ale încetării focului constate zilnic în ultimele luni, numărul acestora a crescut semnificativ în ultimele cinci zile. Aproximativ 60 de încălcări ale încetării focului au fost înregistrate doar într-o singură zi, pe 15 iunie, după ce zeci de combatanţi şi militari fuseseră ucişi în săptămânile anterioare. Potrivit unor surse militare ucrainene citate de presa locală, această intensificare a violenţelor are loc în contextul unei mobilizări impresionante de armament în regiune. Mai exact, separatiştii proruşi au desfăşurat peste 30 de tancuri în apropiere de Avdiivka, dar şi sisteme de artilerie, printre care şi lansatoare multiple de rachete de tip Grad. Această mobilizare de armament este neobişnuită şi sugerează o posibilă poziţionare pentru lansarea unor acţiuni ofensive, avertizează agenţia privată de informaţii Stratfor.

image

Situaţia militară din estul Ucrainei în martie 2016 FOTO Ministerul ucrainean al Apărării

De ce este important oraşul Avdiivka

Avdiivka, situat la 17 kilometri nord de Doneţk, găzduieşte cea mai mare uzină de producere de cocs din Europa. Prin urmare, acest oraş de aproximativ 37.000 de locuitori reprezintă un important punct strategic şi economic atât pentru Kiev, cât şi pentru administraţia separatistă din Doneţk. La începutul conflictului militar din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, Avdiivka s-a aflat pentru scurt timp sub controlul forţelor separatiste. Trupele proguvernamentale au reuşit să-l elibereze la 21 iulie 2014.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite