Intrarea în vigoare a Acordului de liber-schimb UE-Ucraina, amânată până la sfârşitul anului 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordul de liber-schimb între Ucraina şi Uniunea Europeană va intra în vigoare la sfârşitul anului 2015, anunţă Comisia Europeană, după negocieri între Bruxelles, Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Iniţial, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat că acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina va intra în vigoare pe 1 noiembrie, după ratificarea de către Parlamentul European şi de către Legislativul de la Kiev.

Însă Comisia Europeană a anunţat că documentul va putea fi aplicat abia la sfârşitul anului 2015.

"Avem la dispoziţie 15 luni pentru continuarea discuţiilor. (....) Am ajuns la un acord în vederea prelungirii, pentru aceeaşi perioadă, a măsurilor comerciale provizorii", care prevăd reducerea taxelor vamale pentru anumite produse ucrainene destinate pieţelor europene, a explicat Karel De Gucht, comisarul UE al Comerţului.

"În acest fel, avem spaţiu pentru a discuta orice probleme ar apărea, iar cele trei părţi vor putea stabili ce trebuie făcut de la 1 ianuarie 2016. Sper că vom ajunge la o soluţie", a spus Karel De Gucht.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite