Şeful forţelor SUA în Europa pledează pentru întărirea capacităţilor de apărare ale NATO în Marea Negră
0Comandantul forţelor SUA din Europa, generalul Curtis Scaparrotti a lansat un îndemn pentru întărirea capacităţii de apărare a Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti din estul ţării şi în Marea Neagră.
Scaparrotti a făcut declaraţiile în cadrul unei audieri în Comisia pentru forţele armate a Senatului american, la trei luni după ce Rusia a sechestrat trei nave ucrainene şi echipajele lor în Strâmtoarea Kerci din apropierea peninsulei anexate Crimeea. Cei 24 de marinari ucraineni sunt judecaţi la Moscova pentru trecerea ilegală a frontierei ruse – Kievul îi consideră prizonieri de război.
Generalul Scaparrotti spune că este nevoie de suplimentarea forţlor aeriene şi navale pentru descurajarea Rusiei în cadrul “Iniţiativei Europene de Apărare”.
Potrivit acestuia, comandamentul a început să pună bazele unui buget pentru asigurarea unei desfăşurări rapide a avioanelor de generaţia a patra şi a cincea, precum şi a bombardierelor.
“Solicităm un potenţial maritim adiţional pentru a spori letalitatea armelor noastre în aspect maritim şi pentru a face faţă potenţialului rusesc în mare. (...) Acest lucru necesită îmbunătăţirea infrastructurii”, a subliniat Scaparrotti.
Acesta a mai menţionat că comandamentul cooperează cu Ministerul Apărării în privinţa sporirii prezenţei rotative a distrugătoarelor dotate cu rachete, grupurilor de portavioane şi submarine.
“Toate acestea ne oferă o forţă letală care va descuraja adversarii noştri şi se va opune ascensiunii ameninţărilor în sfera subacvatică”, a adăugat generalul.
El a mai reamintit că bugetul pentru anul 2019 îndeamnă la extinderea arhitecturii sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă în Europa. De asemenea, generalul a declarat că are nevoie de resurse adăugătoare în domeniul intelligence.
Scaparrotti, care este şi şeful forţelor NATO în Europa, a menţionat că Statele Unite deja au vândut Ucrainei sisteme anti-tanc Javelin. Dar el a spus senatorilor că Washingtonul ar putea livra şi alte lucruri, „cum ar fi lunete de armă şi muniţii” pentru a întări forţele armate ale Ucrainei. De asemenea, el a zis că SUA ar putea lua în considerare sporirea capacităţilor de apărare în Marea Neagră, dar nu a specificat în ce mod anume.
Moscova „continuă să înarmeze, să instruiască” şi chiar „să lupte alături de forţele antiguvernamentale din estul Ucrainei”, a spus generalul Scaparrotti, acuzând Rusia de încălcarea acordurilor de la Minsk din 2015 menite să pună capăt conflictului.