Premierul turc sfidează UE şi se gândeşte să reintroducă pedeapsa cu moartea
0La un deceniu de la abolirea ei, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia va discuta reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cei care comit acte de terorism sau omoruri.
"Poate nu va fi cazul crimelor politice, dar e posibil să discutăm reintroducerea pedepsei cu moartea", a declarat prim-ministrul.
Turcia a încetat să pună în practică "sentinţele fatale" în 1984. În 2002, Turcia a abolit pedeapsa cu moartea, măsura făcând parte dintr-un pachet de reforme menit să pregătească ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană.
"Comunitatea internaţională nu e alcătuită doar din Uniunea Europeană. Pedeapsa cu moartea există în SUA, în China, în Rusia şi Japonia, de exemplu", a mai spus Erdogan.
Pedeapsa capitală a revenit în atenţia oficialilor turci după ce poporul s-a arătat dispus să susţină o asemnea măsură cu privire la liderul rebel kurd aflat în închisoare Abdullah Ocalan.
Săptămâna trecută, la Bali, premierul turc a spus că nu poate înţelege cum un om care a omorât 77 de inşi poate primi doar 21 de ani de închisoare, făcând referire la Anders Breivik.