2,5 milioane de cetăţeni europeni au semnat petiţia împotriva Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2,5 milioane de europeni au semnat petiţia conform căreia se împotrivesc Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), informează sputiknews.com.

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), care urmează a fi stabilit între Uniunea Europeană şi Canada, vizează deschiderea pieţelor fără reglementări. 

Această măsură pune în pericol produsele fabricate local prin invadarea pieţelor cu produse aparţinând marilor companii multinaţionale.

De asemenea, TTIP permite corporaţiilor să dea în judecată orice stat care îngrădeşte libertatea acestora de a-i exploata resursele naturale. 

Autorităţile statului român nu au luat încă o poziţie oficială cu privire la implementarea acestor acorduri şi, cel mai probabil, se vor alinia deciziilor Uniuniii Europene. 

Petiţia a fost creată de către „European Citizens’ Initiative” (ECI) împotriva implementării Parteneriatului Transatlantic şi împotriva Acordului comercial dintre UE şi Canada (CETA).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite