VIDEO Cel puţin 17 morţi şi sute de răniţi în urma unei explozii uriaşe din oraşul chinez Tianjin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 17 persoane au murit, 32 au fost grav rănite, iar alte 283 au fost internate la spital, potrivit agenţiei China Nouă, în urma exploziei uriaşe care a avut loc miercuri seara într-un depozit de produse inflamabile din oraşul portuar Tianjin, în nord-estul Chinei, relatează DPA online.

Doi pompieri au fost daţi dispăruţi, iar alţi patru au fost răniţi, din rândul celor 12 echipaje trimise să intervină la un incendiu, la un depozit, miercuri seara târziu, a anunţat China Nouă iniţial.

Explozia a avut loc la ora locală 21.30 (18.30, ora României), după aproximativ 40 de minute de la sosirea primului echipaj de pompieri.

Departamentul naţional chinez pentru pompieri a anunţat pe contul oficial de microblogging că incendiul a izbucnit către ora locală 22.50 (17.50, ora României) la un depozit de "produse chimice periculoase" al companiei Ruihai Logistics, după care a avut loc explozia.

Alte nouă echipaje de pompieri au fost trimise la faţa locului după explozie.

Locuitorii din zonă au ieşit din case, "de teama unui cutremur", potrivit agenţiei China Nouă.

O înregistrare video a exploziei uriaşe, cu oraşul în fundal, a "inundat" reţele de socializare, dar şi fotografii în care apar persoane rănite, fugind de la locul dramei.

Explozia a fost resimţită pe o rază de câţiva kilometri, iar suflul acesteia a spulberat ferestre şi chiar acvarii cu peşti.

"Am crezut cu toţii că era cutremur, ne-am îmbrăcat repede şi am ieşit afară", a declarat Liu, o studentă care locuieşte împreună cu familia în apropiere de locul exploziei.

"O bucată din tavan s-a prăbuşit în clădirea noastră, dar n-a fost rănit nimeni. În această (joi) dimineaţa este în continuare un fum negru pe cer", a declarat ea pentru DPA.

Cele mai multe persoane au fost rănite de cioburi de sticlă şi de moloz, potrivit agenţiei China Nouă.

Pe de altă parte, ziarul Cotidianul Poporului scria după incident că şapte persoane au fost ucise după ce o încărcătură de explozivi a luat foc în depozitul în care era stocată, iar presa locală anunţa că 300-400 de persoane au fost rănite, relatează AFP.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat CCTV, o minge de foc şi coloane de flăcări au ţâşnit, luminând cerul şi aruncând în atmosferă nori de praf, la zeci de metri înălţime.

Între 300 şi 400 de persoane rănite au venit la un spital, potrivit ziarului "Ştirie Beijingului", iar angajatul altui spital, citat de acelaşi cotidian, anunţa un aflux, apreciind că numărul pacienţilor era imposibil de estimat.

Presa locală scria că incendiul provocat de explozie se afla sub control.

Imagini postate pe reţeaua de microblogging Weibo surprind persoane pline de sânge fugind pe străzi, altele cu copii în braţe, înveliţi în pături, dar autenticitatea acestor imagini nu a putut să fie confirmată imediat, precizează AFP.

Potrivit contului de Weibo autentificat al Centrului chinez pentru reţele de supraveghere a cutremurelor, magnitudinea primei explozii a echivalat cu detonatarea a trei tone de trinitrotoluen (TNT), iar a doua explozie a fost echivalentă cu detonarea a 21 de tone de TNT.

Tianjin, situat la aproximativ 140 de kilometri de Beijing, este unul dintre cele mai mati oraşe din ţară, cu o populaţie de aproape 15 milioane de persoane, potrivit unor date oficiale din 2013.

În iulie, 15 persoane au murit, iar alte peste zece au fost rănite într-o explozie la o instalaţie ilegală de stocare a artificiilor, în provincia Hebei, în nordul Chinei.

   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite