Un bunic din Marea Britanie a fost condamnat în Arabia Saudită la 350 de lovituri de bici
0Un bunic din Marea Britanie, în vârstă de 74 de ani, care a locuit şi a lucrat în Arabia Saudită în ultimii 25 de ani, a fost prins cu vin ilegal şi a fost condamnat la un an de închisoare şi la 350 de lovituri de bici. Copiii bătrânului se tem că acesta nu va rezista pedepsei.
Karl Andree este un bunic în vârstă de 74 de ani, din Marea Britanie. În ultimii 25 de ani, el a locuit în Arabia Saudită, lucrând pentru o companie petrolieră. Totuşi, în ultimul an, Andree a avut probleme serioase în Arabia Saudită, probleme care pot tensiona relaţiile dintre Arabia Saudită şi Marea Britanie.
Pe 25 august 2014, Andree a fost arestat de poliţia religioasă din Jiddah după ce l-au prins cu vin făcut în casă. El a fost închis timp de un an pentru deţinere de alcool, fapt ce este ilegal în ţara conservatoare islamică. Totuşi, Andree nu a fost eliberat, iar membri familiei spun că el s-ar putea confrunta cu 350 de lovituri de bici.
„Tata a încălcat regulile într-o ţară care nu permite alcoolul, dar şi-a ispăşit pedeapsa. Tata are 74 de ani şi o sănătate precară. Mă tem că nu va supravieţui biciuirii“, spune fiica lui Andree, Kirsten.
Într-un apel emoţionant, publicat luni, copiii lui Andree au solicitat premierului britanic David Cameron să sară în ajutorul tatălui lor. Familia spune că a colaborat cu ambasada britanică din Riad, dar fără succes. „Guvernul saudit îl va asculta doar pe el“, spune fiul lui Andree, Simon, referindu-se la prim-ministrul britanic.
Marţi, biroul prim-ministrului a spus că liderul britanic va scrie autorităţilor saudite în legătură cu situaţia „îngrijorătoare“ al lui Andree. „Ambasada noastră continuă să-l asiste pe domnul Andree, inclusiv prin vizite regulate pentru verificarea stării lui de sănătate şi prin menţinerea contactului direct cu avocatul său şi cu familia“, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic, pentru „WorldViews“.
Oficialii saudiţi şi britanici au declarat pentru BBC că „nici nu s-a pus problema“ ca Andree să fie biciuit, din cauza vârstei şi sănătăţii precare. Totuşi, copiii lui au declarat că anul trecut Andree a fost condamnat şi la biciuire şi că autorităţile saudite l-au ţinut în închisoare cu două luni mai mult decât era programat, în timp ce decideau dacă să fie biciuit sau nu.