Fostul şef al Internetului chinez, un artizan al cenzurii duse de puterea de la Beijing, este anchetat pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al agenţiei de reglementare a Internetului în China, unul dintre artizanii cenzurii pe web în acest stat comunist, este anchetat pentru corupţie, scrie AFP, citând autorităţile chineze.

Organul anticorupţie al Partidului Comunist Chinez (PCC) a anunţat marţi seară că Lu Wei, în vârstă de 57 de ani, este suspectat de „grave încălcări ale disciplinei“.

Sursa citată nu a dat detalii despre acest caz, dar termenul folosit indică în mod clar că fostul şef al Internetului chinez este anchetat pentru fapte de corupţie, abuz de putere sau deviere de la linia trasată de secretarul generalul al PCC şi preşedintele chinez Xi Jinping, notează AFP.

Numit în 2013 la conducerea agenţiei chineze de reglementare a Internetului, Lu Wei s-a remarcat prin cenzura instituită asupra conţinutului difuzat în mediul virtual din China. Puterea sa a devenit atât de mare încât revista americană Times l-a inclus printre cele mai influente personalităţi din lume în 2015.

El a demisionat la jumătatea lui 2016, lăsându-şi postul unui apropiat al preşedintelui Xi Jinping.

Sosit la putere la sfârşitul lui 2012, Xi a lansat o vastă campanie anticorupţie care a făcut deja aproape 1,5 milioane de victime în rândul PCC.

Lu Wei este un personaj important atât în ţara sa cât şi în străinătate, unde a trezit interesul unor companii dornice să intre pe piaţa chineză.

În 2014, s-a întâlnit cu cofondatorul Facebook Mark Zuckerberg. Facebook, Instagram, YouTube sau Twitter sunt inaccesibile în China.

„Libertatea fără ordine nu există“, a declarat Lu Wei în 2015 pentru a-şi justifica politica de cenzură pe Internet.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite