Forţele kurde au luat cu asalt cel mai important baraj din Irak. 14 vehicule ale jihadiştilor, distruse de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miliţiile kurde, susţinute de către aviaţia americană, au lansat sâmbătă o ofensivă pentru a relua controlul, de la jihadişti din cadrul grupării teroriste Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), asupra barajului de la Mosul (nord), cel mai important din Irak, a anunţat un oficial militar kurd de rang înalt, relatează AFP.

Peshmerga (combatanţi kurzi) încearcă să recâştige controlul asupra acestei infrastructuri vitale, aflate în mâinile jihadişti. „Peshmerga, cu o susţinere aeriană americană, au preluat controlul asupra părţii de est a barajului” în urma acestei ofensive, a declarat pentru AFP generalul Abdel Rahmane Korini.

„Am ucis mai mulţi membri SIIL. Continuăm să înaintăm şi urmează să anunţăm veşti bune în orele următoarele”, a adăugat el.

14 vehicule aparţinând jihadiştilor SIIL au fost lovite de armata americană, inclusiv vehicule blindate lăsate în urmă chiar de americani, în urmă cu trei ani, care au fost preluate de militanţi.

Există speranţă ca jihadiştii să fie forţaţi să părăsească barajul în urma ameninţărilor că se va folosi forţă extremă, este de părere reporterul BBC, Jim Muir.

Barajul este o ţintă vitală, mai ales pentru că distrugerea lui ar putea cauza un dezastru prin inundarea oraşului Mosul, valul de apă înalt de 20 de metri îndreptându-se chiar către Baghdad, adaugă corespondentul BBC.

   

image


Atacurile aeriene asupra jihadiştilor au fost declanşate sâmbătă dimineaţa. Aceasta este prima încercare a kurzilor de a relua controlul asupra acestui baraj, pe care l-au pierdut la 7 august. Barajul oferă apă şi electricitate pentru regiunea de nord şi este esenţial pentru irigarea zonelor mari de cultură.

În partea de nord a Irakului, jihadiştii sunt responsabili de uciderea a sute de membri ai minorităţii yazidi, grup etnic kurd de limbă şi non-musulman.

Haos în Irak

Irakul a fost aruncat în haos de la începutul lui iunie, când jihadiştii au preluat controlul asupra unor regiuni întinse. Combatanţii SIIL au răspândit teroarea şi în Siria vecină, măcinată de război civil.

Marile puteri şi-au intensificat eforturile pentru a împiedica finanţarea jihadiştilor, notează publicaţia franceză „Le nouvel Observateur”. Vineri, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie pentru a preveni recrutarea şi finanţarea jihadiştilor din Irak şi Siria.

Ofensiva jihadiştilor nu poate fi stăvilită, aceştia comiţând masacru după masacru. Vineri, aceştia au atacat localitatea Kocho, unde au ucis peste 80 de etnici yazidi. Kocho este situat în apropierea oraşului Sinjar, luat cu asalt de jihadişti. De teama acestora, mii de civili, majoritatea de minoritate yazidi, s-au refugiat în munţi.

Potrivit Amnesty International, mii de etnici yazidi au fost răpiţi de către combatanţii SIIL începând cu luna august. Membrii minorităţilor creştine şi turkmene sunt, de asemenea, ţinta violenţelor SIIL.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite