Coreea de Nord a simulat un „război real”. „Kim Jong-un s-a desfătat cu spectacolul poziţiilor inamice în flăcări”
0Liderul Coreei de Nord Kim Jong-un a asistat la manevre cu muniţie reală simulând "un război real", a anunţat marţi presa oficială, la o zi după învestirea în funcţie a preşedintei Coreei de Sud.
"Un baraj interminabil de obuze a fost tras către «poziţii inamice», al cărui zgomot a zguduit cerul şi pământul, iar totul era cuprins de flăcări", scrie agenţia oficială KCNA. "Desfătându-se cu spectacolul poziţiilor inamice în flăcări, (Kim) era mulţumit", adaugă aceasta.
Potrivit KCNA, manevrele nord-coreene au avut ca scop testarea capacităţilor armatei "de a purta un război real".
Agenţia nu a precizat locul şi data acestor manevre militare, însă anunţul a fost făcut la o zi după începutul oficial al mandatului de preşedintă al lui Park Geun-hye.
Park Geun-hye, prima femeie care accede la preşedinţia Coreei de Sud, a subliniat în discursul de învestire că nu va tolera nici cea mai mică provocare a Nordului, care a realizat la jumătatea lui februarie al treilea test nuclear.
Însă ea a mai promis, totodată, că va duce o politică bazată pe încredere cu Phenianul, spre deosebire de predecesorul său Lee Myung-bak, adeptul unei linii dure.