Afganistan: premierul Abdullah Abdullah revendică victoria în alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul concurent al preşedintelui afgan în exerciţiu Ashraf Ghani a revendicat luni victoria în alegerile prezidenţiale, care au avut loc sâmbătă, transmite AFP.

„Avem cel mai mare număr de voturi în aceste alegeri“, a declarat premierul Abdullah Abdullah într-o conferinţă  de presă, susţinând că „nu va avea loc un al doilea tur“.

Comisia Electorală Independentă (IEC) nu a anunţat încă date despre scrutin, ale cărui rezultate preliminare sunt aşteptate la 19 octombrie.

Un oficial al IEC a reacţionat imediat după declaraţia lui Abdullah, atrăgând atenţia că „niciun candidat nu are dreptul de a se proclama învingător“. „Potrivit legii, Comisia Electorală Independentă decide cine este învingătorul“, a precizat el.

Abdullah Abdullah, în vârstă de 59 de ani, candidează pentru a treia oară la preşedinţia Afganistanistului. La scrutinul precedent, în 2014, el a denunţat rezultatele anunţate de IEC. În urma unei intervenţii a Statelor Unite, el a acceptat postul de şef al Guvernului, sub autoritatea lui Ghani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite