Rezistenţa la băutură, cerinţă în CV-ul chinezilor
0Candidaţii care ţin la băutură au prioritate la angajare. Asta declară reprezentantul unei companii din provincia Hunan aflată în căutarea unui manager.
Ieşitul în oraş după serviciu, la un pahar cu şeful şi colegii, riscă să devină o tradiţie periculoasă în China. Preluat din Occident, obiceiul nu este pe planul angajaţilor, dar reprezintă o modalitate de a interacţiona şi de a cimenta relaţii profesionale.
„Nimănui nu-i place, dar nu e ceva ce ţine de noi", spune un angajat din provincia Liaoning, nevoit să iasă în oraş de patru ori pe săptămână. „Dacă beau, asta nu mă ajută neapărat să promovez. Dar dacă nu ies, e puţin probabil să fiu vreodată promovat", spune el, adăugând că de multe ori a leşinat în urma consumului mare de lichior alb şi o dată a ajuns la spital, întrucât băutura era falsificată.
„Candidaţii care ţin la băutură au prioritate la angajare", declară pentru „Guardian" un reprezentant al unei firme din provincia Hunan, care selectează CV-urile pentru un post de manager. „Job-ul constă în dezvoltarea afacerii prin stabilirea unor legături apropiate cu clienţii noştri. Ieşirile la un pahar reprezintă o parte importantă a structurii job-ului", explică acesta, precizând că pentru a trece de interviu un candidat trebuie să poată bea între 250 şi 500 ml de baijiu, un lichior alb făcut din cereale şi sorg.
Fără număr
Dacă în Vest astfel de ieşiri presupun un pahar sau două, în China nu te mai poţi opri odată ce ai acceptat să bei alături de colegi. Această presiune este resimţită şi de expaţii din ţară. „Când cineva bea cu un prieten, o mie de pahare nu sunt de ajuns", spune un vechi proverb chinez. Însă, obiceiul de a bea mult a fluctuat în funcţie de epoci. Acum se înregistrează o creştere ca urmare a nivelului de trai şi a copierii unor comportamente occidentale.
Un studiu publicat recent arată că în China 56% dintre bărbaţi şi 15% dintre femei beau. Dintre aceştia, 57% dintre bărbaţi şi 27% dintre femei ies frecvent la mai multe pahare împreună cu şefii şi colegii. Cei mai mulţi băutori au vârste între 35 şi 44 de ani. Conştienţi că starea lor generală este afectată de ieşirile prea dese, unii au început să folosească diverse tertipuri pentru a scăpa de corvoadă: invocă probleme de sănătate sau „îndoaie" lichiorul alb cu apă minerală, când tovarăşii de pahar nu sunt atenţi.
Citeşte şi:
Ce au mai falsificat chinezii în ultimul timp: un vin care costă 5.400 de euro sticla