UE vrea să restrângă puterea mogulilor media
0După scandalul interceptărilor în care a fost implicată News Corporation, compania magnatului Rupert Murdoch, mai multe personalităţi au făcut demersuri pe lângă instituţiile Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană, pentru a adopta o legislaţie care să reglementeze cota de piaţă în domeniul mass-media.
Ele susţin că există reglementări UE privind concurenţa care acoperă majoritatea sectoarelor de activitate, dar mass-media a scăpat. Acum, Bruxelles-ul vrea să restrângă din puterea mogulilor mass-media după scandalul în care a fost implicat tabloidul britanic „News of The World".
Proiectul beneficiază şi de susţinerea cunoscutului actor britanic Hugh Grant, şi el o victimă a jurnaliştilor care au trecut dincolo de limitele legii pentru a afla informaţii despre el. Vedeta spune că acest lucru s-a întâmplat pentru că influenţa corporaţiilor a ajuns şi în poliţia sau în guvernul britanic. Iniţiativa este susţinută la cel mai înalt nivel în Comisia Europeană.
Actorul britanic a vorbit, miercuri, în Parlamentul European şi a cerut ajutorul UE pentru a limita cota de piaţă a proprietarilor mass-media, cum ar fi Rupert Murdoch sau Silvio Berlusconi. Hugh Grant a avut discuţii pe această temă şi cu vicepreşedinta Comisiei Europene, olandeza Neelie Kroes, comisar pentru Agenda digitală. Proiectul vine în aceeaşi zi în care grupul media News Corporation a anunţat că se va scinda în două companii diferite, divizia editorială urmând să fie separată de activităţile de divertisment.
Murdoch îşi ia măsuri
Analiştii spun că miliardarul american vrea ca în acest fel să facă uitat scandalul în care a fost implicat „News of the World" sau măcar să limiteze pagubele pe care activităţile de producţie le-au avut din cauza diviziei editoriale a corporaţiei.
În urma deciziei, divizia de filme şi televiziune - inclusiv studiourile 20th Century Fox, reţeaua de televiziune Fox şi postul Fox News - va fi de acum înainte separată de cea care include ziarele şi editurile grupului media.Din grupul editorial News Corp. fac parte publicaţii precum „Wall Street Journal", „The Times of London", „The Australian", „New York Post", „Herald Sun", precum şi Editura HarperCollins.