VIDEO Străinii, vinovaţi de problemele SUA
0Preşedintele Obama a plecat prin ţară să le explice oamenilor cine e de vină pentru criză. Moody’s Analytics a modificat previziunile privind creşterea PIB-ului american pe termen scurt: 2% în a doua jumătate a anului, faţă de 3,5%, cât era precedenta estimare.
Pierderea încrederii investitorilor şi a consumatorilor sunt principalele motive pentru această revizuire negativă a creşterii economice, a explicat Moody's Analytics. Previziunile sunt în scădere şi pentru 2012, când PIB-ul real al SUA ar urma să crească cu 3% şi nu cu 3,5%. Încrederea consumatorilor americani a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, potrivit unui sondaj realizat de Reuters şi de Universitatea din Michigan. Două treimi dintre americanii chestionaţi consideră că situaţia economică s-a înrăutăţit în ultimul timp, iar trei sferturi se aşteaptă la condiţii şi mai dificile în viitorul apropiat.
Şi sondajul a fost realizat înainte de retrogradarea ratingului de ţară de către S&P. Scăderea încrederii se adaugă la efectele pe care le va avea retrogradarea ratingului, precum şi perspectiva unor noi diviziuni politice după furtunoasele negocieri dintre republicani şi democraţi pe tema ridicării plafonului de îndatorare. Totodată, Moody's consideră că riscul unei recesiuni în W creşte cu fiecare scădere de 100 de puncte a indicelui Dow Jones Industrial. Agenţia crede că redresarea economică va continua, chiar dacă perspectiva unei creşteri semnificative şi a apariţiei unui număr mare de noi locuri de muncă „s-a diminuat substanţial". În acest context, preşedintele american a plecat departe de agitaţia de la Washington într-un turneu de trei zile în Iowa, Minnesota şi Illinois.
Autobuz de 1,1 milioane de dolari
Obama a acordat o atenţie specială zonelor rurale şi s-a oprit în mai multe localităţi a căror populaţie nu depăşea 2.000 de locuitori.
Liderul de la Casa Albă călătoreşte într-un autocar proaspăt achiziţionat de Secret Service, la un preţ de 1,1 milioane de dolari. Autocarul va fi pus la dispoziţia lui Obama pe perioada campaniei electorale de anul viitor. De un vehicul similar va beneficia şi candidatul la preşedinţie din partea republicanilor.
Gata cu joaca!
„Trebuie să trimiteţi la Washington mesajul că e timpul ca joaca să se termine. E vremea să punem ţara pe primul loc", le-a spus preşedintele celor 500 de locuitori din Decorah, Iowa, care-l ascultau cu interes de la umbra unor ulmi şi nuci. Potrivit „The New York Times", ultimul mesaj este o replică folosită de opozantul său republican în alegerile prezidenţiale din 2008, John McCain.
Temele abordate - printre care majorarea taxelor şi a impozitelor - au ca ţintă atragerea alegătorilor moderaţi şi a independenţilor, ultimii făcând diferenţa atât la scrutinul din 2008, cât şi la alegerile parţiale de la sfârşitul anului trecut. În Iowa, preşedintele le-a promis oamenilor că va prezenta Congresului, la reluarea sesiunii parlamentare în septembrie, un plan clar pentru impulsionarea economiei, crearea de noi locuri de muncă şi reducerea deficitului.
Cum în Iowa a avut loc zilele acestea un vot-test în cadrul Partidului Republican pentru a vedea ce candidat la prezidenţiale se bucură de cea mai mare popularitate, preşedinte nu a pierdut ocazia de a arunca săgeţi. Obama a observat că niciunul dintre candidaţii republicani nu şi-a declarat sprijinul pentru planul de reducere a deficitului. El l-a acuzat pe Mitt Romney de „amnezie", întrucât acesta a susţinut reforma din sănătate în timp ce era guvernator de Massachusetts, iar acum se declară împotrivă.
Tsunami, Europa, arabi
Obama le-a explicat oamenilor că programul său economic a pus capăt recesiunii, dar redresarea a fost afectată de mai mulţi factori externi: Primăvara arabă, tsunami-ul din Japonia şi criza datoriilor suverane din Europa. Seria de ghinioane a fost continuată de presiunile republicanilor privind reduceri bugetare în schimbul ridicării plafonului datoriei publice.
Vicepreşedintele Joe Biden a plecat ieri într-un turneu asiatic: China, Japonia (cei mai importanţi creditori externi ai SUA) şi Mongolia. Biden, în China şi Japonia Biden se va întâlni cu omologul chinez Xi Jinping, cel mai probabil viitorul preşedinte al ţării, din 2013, cu care va aborda problema devalorizării artificiale a yuanului şi pe care-l va asigura de eficacitatea programului economic al Administraţiei Obama.
Atât republicanii, cât şi o parte a presei îl acuză pe Obama că-şi face campanie electorală pe banii contribuabililor. Discursurile preşedintelui seamănă cu cele din campanie, susţin criticii.
"Trebuie să trimiteţi la Washington mesajul că e timpul ca joaca să se termine. E vremea să punem ţara pe primul loc.''
Barack Obama, preşedintele SUA
Cei 12 politicieni „condamnaţi"
Cei 12 congresmeni (şase republicani şi şase democraţi) desemnaţi pentru a pune la punct programul privind reducerea deficitului bugetar lucrează cu sabia deasupra capului, deoarece riscă să fie „condamnaţi" şi să nu mai fie realeşi, în cazul în care felia Pentagonului va fi tăiată prea mult. Cei mai mulţi dintre ei reprezintă state în care principalii contractori ai armatei americane - Lockheed Martin, General Dynamics, Raytheon şi Boeing - construiesc rachete, avioane, tancuri şi alte dispozitive militare şi au zeci de mii de angajaţi, notează AP. Potrivit acordului care a permis ridicarea plafonului de îndatorare, dacă propunerile celor 12 nu sunt aprobate de Congres până la sfârşitul anului, Obama va aplica reduceri bugetare în toate domeniile, cu mici excepţii. Pentagonul riscă astfel să rămână fără 500 de miliarde de dolari anual, din 2013.
Furnizorii armatei americane, afectaţi de tăierile bugetare
Pe de altă parte, analiştii consideră că acest pericol poate reprezenta o motivaţie în plus pentru cei 12 congresmeni de a pune pe hârtie propuneri viabile, care să fie votate atât de Senatul dominat de democraţi, cât şi de Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani. „Cred că toţi avem motive întemeiate să prevenim tăierile automate", a declarat republicanul Pat Toomey din Pennsylvania, unde există afaceri ale Lockheed Martin şi BAE Systems. Aceste 500 de miliarde s-ar adăuga celor 350 de miliarde de dolari pe care Pentagonul oricum îi va pierde în urma înţelegerii de luna trecută privind reducerea deficitului bugetar cu 1,5 trilioane de dolari pe 10 ani.
Reorientare
Sarcina cea mai dificilă o va avea senatorul democrat John Kerry. Preşedinte al Comitetului pentru Relaţii Externe, Kerry este văzut ca succesorul lui Hillary Clinton în fruntea Departamentului de Stat, dacă Obama obţine un nou mandat. Senatorul este obligat să apere bugetul acestui departament. Pe de altă parte, Kerry vine din Massachusetts, stat în care valoarea contractelor militare în 2011 se ridică la 8,37 miliarde de dolari.
Dacă nu se va ajunge la un acord în Congres, Pentagonul ia în calcul renunţarea la o serie de programe aflate în derulare. Loren Thompson, analist militar la Lexington Institute, crede că se va renunţa la armele de ultimă generaţie. Concernul Boeing a luat deja măsuri. Purtătorul de cuvânt Daniel C. Beck a precizat că, în paralel cu eficientizarea producţiei, Boeing se reorientează spre noi pieţe, precum securitatea cibernetică şi managementul energetic.
500 de miliarde de dolari pierde Pentagonul dacă Legislativul nu aprobă noi reduceri bugetare pe 10 ani până la sfârşitul lui 2011.