SUA examinează potenţialul bazei Kogălniceanu pentru transporturi logistice în Afganistan
0Avioane-cargo americane livrează, de trei luni, arme şi alte echipamente unei brigăzi a armatei SUA în Afganistan, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru a examina potenţialul acesteia de a servi drept centru de transporturi logistice pentru operaţiuni viitoare, relatează Stars and Stripes.
"Zona generală din România are capacitate rutieră, aeriană şi maritimă, astfel că este foarte favorabilă", a declarat locotenent-colonelul Greg Derner, ofiţer de logistică la sediul Comandamentului European american din Stuttgart.
Baza Kogălniceanu este atractivă parţial datorită apropierii sale de portul Constanţa de la Marea Neagră, care oferă acces la alte rute de tranzit. Un alt avantaj este că România, stat membru NATO, va permite transportul echipamentelor atât către cât şi dinspre Afganistan, a precizat Derner. Nu toate ţările permit traficul în ambele sensuri, a adăugat el.
Dar dacă SUA îşi vor intensifica operaţiunile din România, nu înseamnă că vor trimite mai mulţi militari americani pentru a executa misiunea, ci mai degrabă U.S. TRANSCOM va contracta localnici. Acest lucru va elibera personalul şi capacităţile militare americane şi va consolida economia locală, a apreciat Derner.
Evaluarea durează câteva luni
"Armata va avea un rol de supraveghere (...). Nu preconizăm deloc să staţionăm oameni acolo", a subliniat el.
Pentru Statele Unite, transportul echipamentelor în şi din Afganistan a întâmpinat mai multe probleme.
Tranzitul terestru prin Pakistan s-a dovedit riscant, multe convoaie fiind atacate de talibani. Tulburările politice din Kîrgîzstan au perturbat zborurile de la baza aeriană Manas mult timp, iar Rusia a impus restricţii asupra bunurilor care pot fi transportate cu tranzitarea teritoriului său.
În timp ce baza din România nu va elimina toate provocările, organizarea mai multor misiuni de transport din România va reduce unele presiuni, a apreciat Derner. Evaluarea potenţialului bazei ca un centru multilateral ar urma să dureze câteva luni.Citeste si
Citeste şi:
Constanţa: Soldaţii americani au părăsit Baza militară de la Mihail Kogălniceanu
Militarii din cadrul Contingency Response Wings testează capacitatea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu începând din mai. În prezent, circa 70 de membri ai Forţelor aeriene se pregătesc să încheie faza finală a operaţiunii, livrarea a 1.000 de tone de echipament către Brigada 172 de Infanterie. Potrivit locotenent-colonelului John Platte, care conduce misiunea de evaluare din România, aceasta se desfăşoară fără probleme.