Preşedintele Greciei propune un guvern tehnocrat. Conservatorii şi socialiştii susţin propunerea lui Papulias
0Preşedintele Greciei, Carolos Papulias, propune un guvern tehnocrat, în urma întrevederii pe care a avut-o cu liderii a trei formaţiuni politice care doresc menţinerea Greciei în zona euro, afirmă liderul socialist, Evangelos Venizelos, citat de AFP.
Carolos Papoulias le-a propus liderilor politici cu care s-a întâlnit evitarea ieşirii Greciei din zona euro prin formarea unui guvern tehnocrat susţinut de Parlament, a precizat Evangelos Venizelos.
O nouă reuniune între preşedinte şi liderii partidelor este programată marţi la ora 14.00 (14.00, ora României).
Conservatorii greci şi socialiştii susţin formarea unui guvern tehnocrat, aşa cum a propus preşedintele ţării, notează Mediafax.
În schimb, liderul formaţiunii de stânga Dimar a anunţat că se opune unui guvern tehnocrat, însă va continua negocierile.
Liderii a trei partide politice din Grecia favorabile menţinerii ţării în zona euro s-au întâlnit luni seara cu preşedintele Carolos Papulias. La reuniune au participat liderii formaţiunii Noua Democraţie, ai socialiştilor şi ai partidului de stânga Dimar.