Noiembrie negru pentru Sarkozy

>> Franţa paralizată de greve reprezintă primul test important pentru noul preşedinte, care a promis ruptura de căile greşite ale trecutului. Nicolas Sarkozy a venit la putere în acest an cu

>> Franţa paralizată de greve reprezintă primul test important pentru noul preşedinte, care a promis ruptura de căile greşite ale trecutului.

Nicolas Sarkozy a venit la putere în acest an cu promisiunea de a dezvăţa Franţa de proastele obiceiuri ale trecutului: şantajul sindical şi tradiţionala solidaritate a publicului cu "muncitorii". Acum a venit momentul confruntării.

Les cheminots", cum sunt numiţi lucrătorii din căile ferate, sunt mândri de reputaţia lor de "sperietori" ale reformei guvernelor. Ultima dată când un guvern a încercat să umble la "regimul special" al pensiilor, în 1995, Franţa a fost paralizată timp de trei săptămâni, după care au urmat alegeri anticipate ce i-au adus la putere pe socialişti. Jacques Chirac, care venise la putere cu promisiunea de a vindeca ţara de "scleroza" economică, a fost nevoit să retragă propunerea de a anula "regimul special" al pensiilor. Grevele au costat ţara 0,3 % din PIB.

Deosebirea este că, în 1995, publicul i-a susţinut pe grevişti, iar acum sondajele arată că acesta este mai degrabă de partea lui Sarkozy. El a fost ales cu un mandat de a rupe legătura cu trecutul şi după o campanie în care a afirmat în repetate rânduri că va aboli "regimurile speciale"şi "cultura protestelor".

"Regimul special" al pensiilor, simbol al rezistenţei la reformă

Abolirea pensiilor speciale nu este cea mai presantă măsură pentru Franţa în acest moment, afirmă analiştii, însă persistenţa "regimului special" a devenit un simbol al rezistenţei ţării la reformă. Anularea lui este emblematică pentru un aspect subliniat în repetate rânduri de Sarkozy în campania electorală: pensionarea timpurie şi săptămâna de lucru de 35 de ore înseamnă că în Franţa se munceşte mai puţin decât în alte ţări.

Potrivit statisticilor OECD, francezii muncesc în medie 617 ore pe an, comparativ cu 800 de ore de lucru în alte ţări europene. Sistemul special de pensii se aplică pentru circa 500.000 de lucrători din 16 sectoare, cel mai mare număr de beneficiari (360.000) fiind în căile ferate. El reprezintă 6% din bugetul pensiilor de stat şi provoacă pierderi bugetare de 5 miliarde de euro/an. Angajaţii privilegiaţi contribuie la bugetul de pensii numai 37,5 ani, comparativ cu 40 de ani, cât contribuie ceilalţi angajaţi.

Sarkozy vrea să uniformizeze durata de contribuţie la fondul de pensii la 40 de ani. O altă măsură contestată de grevişti este reducerea numărului funcţionarilor publici. Sarkozy susţine că cele peste cinci milioane de oameni din sectorul public sunt prea mulţi. Proiectul prevede că unul din doi funcţionari publici ieşiţi la pensie nu va fi înlocuit, în timp ce alţi angajaţi vor fi stimulaţi să iasă din sistem. Sarkozy a început prin "subţierea" propriului său cabinet, care este acum dimensionat la jumătate faţă de cel al predecesorului său Jacques Chirac.

Studenţii nu vor autonomie financiară în universităţi!

Din cele 85 de universităţi de stat ale Franţei, 36 au fost închise, blocate sau au avut cursurile întrerupte parţial de protestele studenţilor, în ultima săptămână. Conducerea Universităţii Nanterre din Paris a chemat forţele de ordine pentru a-i îndepărta pe studenţii care blocau intrările în clădire. Greviştii cer anularea unei legi care dă autonomie financiară universităţilor şi posibilitatea atragerii de investiţii private. Ei se tem că instituţiile de învăţământ superior vor fi transformate în "marionete ale corporaţiilor" şi că multe dintre domeniile care nu aduc profit vor fi desfiinţate. Legea, introdusă de Sarkozy în vacanţa de vară, este inspirată din sistemul american.

De ani de zile, universităţile franceze, pe vremuri recunoscute drept cele mai performante, nu se mai regăsesc pe primele poziţii în topurile mondiale. Cotidianul "International Herald Tribune" descrie campusul dărăpănat al Universitaţii Nanterre din Paris ca pe un eşec al modelului francez: tencuiala jupuită, băi fără becuri, pereţi acoperiţi de graffiti şi amfiteatre cu aspect de închisori. Studenţii resping însă reforma. Ei s-au dovedit o forţă puternică în trecut şi au oprit încercări precedente de reformă. Protestele studenţeşti l-au învins pe Jacques Chirac, în 2006, forţându-l să retragă legea care ar fi făcut mai uşoară angajarea şi concedierea tinerilor absolvenţi.

Mandat pentru salvarea ţării de la faliment

În ultimii 15 ani, PIB-ul pe cap de locuitor în Franţa a scăzut de la locul 7 în lume la 17. Şi mai alarmant este că Franţa a trebuit să împrumute atât de mult încât datoria publică a crescut mai repede decât în orice altă ţară europeană, ajungând la 66% din PIB. Dacă lucrurile merg la fel, ţara ar putea să intre în faliment, avertizează experţii, iar misiunea lui Sarkozy este de a o salva de la această soartă.

Discursurile lui Nicolas Sarkozy sunt repetitive, iar presa franceză se plânge că este "ca o placă stricată". El rămâne fidel sloganului electoral: "Muncim mai mult, câştigăm mai mult". Sarkozy, care are 52 de ani, obişnuieşte să glumească pe seama pensionării timpurii, care constituie motivul protestelor. "Uitaţi-vă la mine. La 50 de ani sunt abia la început". El a prezentat mişcările sociale drept o luptă ideologică între guvern şi militanţi, între "vechea Franţă" şi "noua Franţă".

"Thatcher" à la Francaise?

Cotidienele din Marea Britanie, dar şi unii francezi au scris că acesta ar putea fi "Momentul Thatcher" al Franţei. Până acum, politica Franţei a fost făcută mai curând de protestele sindicatelor decât de preşedinte şi parlament, iar acest lucru a împiedicat ţara să abandoneze un sistem învechit şi să implementeze genul de reforme care au învigorat restul Europei Occidentale.

"Este primul test care va arăta dacă alegerea lui Sarkozy înseamnă că francezii s-au schimbat, dacă avem de-a face cu o nouă Franţă care respinge căile greşite ale trecutului", declară economistul Nicolas Baverez. El spune că Sarkozy a fost ales pentru a pune Franţa în acord cu lumea modernă. "Trebuie să facă repede acest lucru deoarece lumea nu va aştepta prea mult", a spus el.

Va spune Franţa adio tradiţiei greviste?

Guvernele anterioare ale Franţei nu au reuşit să reziste solicitărilor sindicale. Socialişti sau conservatori, ei au cedat ameninţărilor greviştilor.

Socialiştii au o parte din vină, deoarece au încurajat demonizarea oamenilor de afaceri.
"Nu îmi plac bogaţii", este o declaraţie celebră a lui François Hollande, liderul PS. Socialiştii francezi care au alternat la putere în ultimii 30 de ani încă nu au trecut prin procesul de "demarxificare", aşa cum s-a întâmplat cu alte partide socialiste din Europa. Socialiştii spanioli, de exemplu, au reuşit să transforme economia ţării într-un miracol capitalist.

Totuşi, acum situaţia pare schimbată în Franţa, spun unii analişti, iar apetitul francezilor pentru capitalism este în creştere. Rupându-se de tradiţie, unii dintre liderii sindicali au luat poziţie împotriva grevelor pentru prima dată. Mai mult, publicul, în loc să îşi îndrepte furia către guvern, şi-a direcţionat-o către grevişti.
Mii de parizieni au ieşit duminică în stradă pentru a-şi exprima furia privind greva din transporturi şi acordul pentru reforma lui Sarkozy.

"Greva este de modă veche", a declarat Laurence Parisot, liderul unui sindicat care nu a participat la grevă. "Franţa, care vrea schimbarea, este enervată de toate aceste greve. Vrem să se ştie că există o majoritate care nu susţine greva. Toţi suferim din cauza a câţiva grevişti", a declarat Guillaume Vuillemey, organizatorul marşului. El spune că mişcarea antigrevă este independentă de orice partid politic. Sondajele arată că, în ultima lună de zile, popularitatea lui Sarkozy a scăzut, dar rămâne încă majoritară - 51%.