Nicolas Hayek, părintele Swatch, a încetat din viaţă
0Fondatorul şi preşedintele Swatch, Nicolas Hayek, a murit ieri, în urma unui stop cardiac, în timp ce se afla la muncă, scrie presa internaţională.
Nicolas Hayek este considerat salvatorul industriei elveţiene a ceasurilor mecanice, fiind cel care a transformat Swatch în cel mai mare producător de ceasuri din lume.
În anii 1980, firma de consultanţă a lui Nicolas Hayek a fost angajată de către o bancă creditoare să declare insolvenţa a două fabrici producătoare de ceasuri elveţiene, după ce piaţa de ceasuri de mână a fost total acaparată de ceasurile electronice, venite din Asia.
În loc să le lichideze, Nicolas Hayek le-a recomandat să fuzioneze şi să scadă preţul cesurilor. În acelaşi timp a introdus cureaua de plastic şi a modernizat aspectul lor.
Nicolas Hayek a înfiinţat în 1983 compania Swatch, aducând o tehnologia inovatoare mai uşor de utilizat şi care reduce numărul componentelor din ceasurile mecanice şi automatizează multe procese. Ceasurile Swatch au ajuns curând preţuite pentru design şi precizie, devenind un elemnet de modă la nivel global.
În 1998, grupul de producători de ceasuri a fost denumit Swatch Group, după o perioadă marcată de restructurări.
În acelaşi an, Hayek a roiectat modelul de autoturism mini Smart motivând invenţia sa prin afirmaţia că "într-o maşină urbană trebuie să fie loc doar pentru doi oameni maturi şi o sticla de bere".
Fiind pasionat de ceasuri, Hayek purta întotdeauna cel puţin câte două la fiecare mână.
În acest an, vânzările companiei ar putea depăşi 3,7 miliarde de lire sterline.