Ministrul bulgar al dezvoltării regionale, suspectat de corupţie
0Assen Gagauzov (foto), ministrul bulgar al dezvoltării regionale, a intrat în vizorul procurorilor, fiind acuzat de legături cu omul de afaceri Krassimir Georgiev, preşedinte al Frontier
Assen Gagauzov (foto), ministrul bulgar al dezvoltării regionale, a intrat în vizorul procurorilor, fiind acuzat de legături cu omul de afaceri Krassimir Georgiev, preşedinte al Frontier Company, aliat al suspendatului (temporar) ministru al energiei şi economiei, Rumen Ovciarov. Scandalul de corupţie se extinde astfel, în special după ce Atanas Atanassov, fost şef al Serviciului de Securitate Naţională, a declarat că Gagauzov şi Georgiev au avut cel puţin 90 de convorbiri telefonice, din care a reieşit, printre altele, că alţi doi oameni de afaceri, Nikolai Vilkanov şi Nokolai Gigov, au fost mediatori pe lângă ministrul Rumen Ovciarov şi şeful Serviciului de investigaţii Anghel Alexandrov. Acesta a fost suspendat după ce a pretins că a fost ameninţat de Ovciarov care, la rândul său, a fost obligat să-şi ia concediu fără plată. La rândul său, Assen Gagauzov a declarat că nu are nimic de-a face cu scandalul de corupţie şi că a avut doar 14 convorbiri telefonice cu Krassimir Georgiev în mai bine de un an şi jumătate. "Au fost convorbiri legate de implicarea Frontier Company în proiectul Burgas-Alexandropoulis", a precizat el.