Premieră ONU: Libia suspendată din Consiliul pentru drepturile omului
0Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a suspendat marţi Libia din Consiliul ONU pentru drepturile omului, o premieră pentru principala instanţă a Consiliului. Măsura a fost luată ca urmare a represiunii violente conduse de Muammar Gaddafi.
La Geneva, în timpul unei sesiuni extraordinare calificată drept istorică, Consiliul pentru drepturile omului a cerut vineri suspendarea Libiei din rândurile sale, prin consens Libia fără vot.
Adunarea Generală compusă din 192 de membri a asistat, astfel, la o premieră pentru principala instanţă a ONU însărcinată să apere drepturile omului, potrivit Agerpres.
"Această decizie fără precedent transmite un nou mesaj foarte clar dlui Gaddafi şi celor care încă îl sprijină: ei trebuie să înceteze să ucidă", a declarat ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Susan Rice. Ea a cerut din nou liderului libian să plece de la putere.
Nimeni nu a luat cuvântul în numele regimului libian în timpul dezbaterii. Venezuela a acuzat Statele Unite că pregătesc o invazie a Libiei, provocând furia reprezentanţilor americani.
Pe parcursul întregului weekend a avut loc o intensă activitate diplomatică internaţională privind starea alarmantă a Libiei.
La New York, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie sâmbătă impunând sancţiuni severe colonelului Muammar Gaddafi, familiei lui şi apropiaţilor regimului, precum şi îngheţarea activelor lor financiare.
Consiliul de Securitate l-a sesizat, de asemenea, sâmbătă, pe procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) asupra "situaţiei din Libia începând de la 15 februarie".