De la Guernica la Bagdad

În afara cazurilor de artă pentru artă şi a comenzilor de artă pentru bani, artiştii au fost mai mereu angajaţi social şi politic - nu propagandistic, ci din proprie conştiinţă

În afara cazurilor de artă pentru artă şi a comenzilor de artă pentru bani, artiştii au fost mai mereu angajaţi social şi politic - nu propagandistic, ci din proprie conştiinţă

Când nu e gratuită, arta contemporană este preponderent funebră. Dincolo de publicitate şi branduri de naţiune, societăţile şi regiunile sunt bulversate de conflicte. Bombardamentele aliate de la Guernica, din urmă cu 70 de ani, au fost de neconceput pentru o contemporaneitate încă idealistă; bombardamentele aliate de la Bagdad, din urmă cu patru ani, au fost însă anunţate şi televizate.

Guernica este cea mai cunoscută operă dintre cele circa 20.000 de picturi, desene şi sculpturi pe care maestrul Picasso le-a lăsat moştenire umanităţii şi urmaşilor săi legali. Muralul în alb şi negru, devenit "un simbol al barbariei războiului modern", a fost gata în numai şase săptămâni din ziua în care imaginile de presă, în alb şi negru, cu morţii şi ruinele pe care bombardamentele din 26 aprilie 1937 le-au făcut în oraşul basc l-au revoltat şi pe artistul spaniol şi parizian.

La moartea lui Franco, în 1975, stânga şi dreapta spaniole au fost de acord să nu examineze critic trecutul imediat. Unii cetăţeni spanioli cred însă că, acum, tranziţia ţării la democraţie nu va fi completă fără o privire onestă a istoriei recente - de la Războiul civil la moartea dictatorului. Prin urmare, abia la 70 de ani după uciderea civililor din Guernica, bascii află o serie de adevăruri. În oraş mai sunt în jur de 200 de bătrâni care povestesc despre infern: aproape o oră de "bombe, bombe, bombe, până a luat foc totul". După ce au ars oraşul, naţionaliştii franchişti au acuzat de crimă guvernul republican susţinut de comunişti - aminteşte un material al BBC. Asociaţia pentru Istorie din Guernica stabileşte de 30 de ani adevărul: atacul a fost dat cu avioane şi bombe ale Germaniei naziste şi Italiei fasciste, care îl susţineau pe generalul Franco.

Icoană a păcii

Avanpremieră la bomba cu neutroni aflată în arsenalele de astăzi, raidul de la Guernica a lăsat intacte fabricile şi podurile oraşului - de pildă, centrele de producţie a bombelor şi automatelor, care funcţionează şi astăzi… Au fost vizaţi doar civilii, într-o încercare de terorizare a populaţiei basce - de un naţionalism aflat încă de atunci în luptă cu naţionaliştii madrileni.

Au murit 200 de oameni şi alţi 250 au fost răniţi - unele surse numără 1.600 de victime. Cert este că s-a inaugurat o nouă formă de luptă: bombardarea strategică a civililor fără apărare. "Prin forma de execuţie, scala distrugerilor şi selecţia ţintelor, raidul de la Guernica este fără asemănare în istoria militară", transmitea, din oraşul în ruine, George Lowther Steer pentru "The Times". Mai departe, masacrul metodic a răspândit teama într-o Europă care amuşina prăpădul mecanic din cel de-al Doilea Război Mondial. Veteranii din Guernica au destule motive să spună acum: "Războiul nu rezolvă nimic. Doar seamănă alte războaie. Primul Război Mondial a dus la cel de-al Doilea Război Mondial. Atacarea Irakului - iată unde a dus".

Muzeul Păcii din Guernica vrea să facă din oraş un centru pentru studierea păcii şi rezolvării conflictelor. Până atunci, muzeul propune trei teme de reflecţie: natura păcii, ce s-a petrecut la Guernica în 1937 şi care e soarta păcii astăzi în lume.

Alb-negrul devine albastru

La Muzeul Reina Sofia din Madrid, Guernica atrage şi astăzi mulţimi de privitori, spanioli şi străini. Tabloul a fost expus însă pentru prima oară în anul facerii la Expoziţia Universală de la Paris. Picasso nu a destinat încă de atunci tabloul ţării sale natale, dar a cerut ca el să nu meargă decât într-o Spanie scăpată de dictatură - de aceea, mulţi spanioli asociază acum pictura cu dorinţa eliberării de Franco. De la Paris, tabloul a fost purtat prin Europa şi America pentru colectarea de fonduri pentru cauza republicanilor spanioli. La galeria de artă a Capelei Whitehall, preţul de intrare a fost "o pereche de încălţări în bună stare", de trimis soldaţilor de pe frontul republican din Spania - capela devenise ceea ce s-ar numi azi "instalaţie".

"Nici o lucrare de artă nu a suferit o astfel de transformare atât de repede: de la realitate la jurnalism, apoi la artă şi celebritate mondială în doar câteva luni" - scrie acum Ben Macintyre în "The Times". Picasso a pictat Guernica în stare de şoc şi uimire: tabloul reflecta repulsia lumii civilizate la noul tip de război mecanic. În vremea lui Steer, decizia de a ataca civili din aer era împotriva regulilor militare. Au urmat însă războiul Londrei, bombardarea Dresdei, bombele de la Hiroshima şi Nagasaki, apoi Hanoi şi Bagdad. După 70 de ani, bombardarea civililor este cel puţin acceptată, dacă nu chiar un element central al războaielor, sub eufemismele "bombardamentelor strategice" şi "pagubelor colaterale".

O copie după Guernica este expusă în afara sălii Consiliului de Securitate al ONU. În 2003, când generalul Colin Powel a susţinut pledoaria pentru atacarea Irakului, imaginea a fost acoperită discret cu un giulgiu albastru - pentru ca televiziunile să aibă un fundal mai puternic decât alb-negrul tabloului pacifist.

Premierul e gol!

Artistul britanic Michael Sandle a reuşit să atragă atenţia blazaţilor consumatori de artă contemporană, prezenţi la ediţia de anul acesta a Expoziţiei de Vară a Academiei Regale de Artă din Londra, prin "Tripticul irakian".

Tabloul, în cărbune şi cretă, arată un altfel de cuplu Blair în faţa casei din Downing Street: goi şi oripilaţi de soldaţii care torturează prizonieri la fel de goi şi îngroziţi. Sandle - cunoscut şi pentru alte controversate lucrări, precum pictura despre Margaret Thatcher şi războiul din insulele Falkland, ori pentru sculptura împotriva Războiului din Vietnam ("Doar n-o să-mi petrec viaţa făcând poze drăguţe") - îşi explică lucrarea politică printr-o alegorie biblică: Adam şi Eva - izgoniţi din Paradis.

Premierul Blair predă funcţia şi reşedinţa oficială pe 27 iunie.

Apocalipsa veneţiană

Bienala de artă de la Veneţia face ca în acest an cetatea umbrelor să pară o dată în plus în doliu. "Există o impresie a fragilităţii, iar războiul este doar una dintre forţele distructive", explică Robert Storr, curatorul celei de-a 52-a ediţii a expoziţiei universale de artă contemporană.

Posterele roşu cu verde amplasate în lagună anunţă tema Bienalei de anul acesta: "Gândeşte cu simţurile - Simte cu mintea. Arta în timpul prezent". Un prezent impregnat de imaginile morţilor din atacuri teroriste şi armate. Cunoscută pentru mesajele sociale scrise cu neon, artista americană Jenny Holzer participă cu lucrări bazate pe documente militare clasificate, provenite din Irak sau de la Guantanamo - între care examinarea medicală a autopsiei unui cetăţean irakian, care a suferit "lovituri puternice în torace". Altă americancă, Emily Prince, a acoperit un zid cu pencil-uri bazate pe fotografiile postate pe un site militar de membrii familiilor soldaţilor americani căzuţi în Irak.

În pavilionul nordic, artistul finlandez de origine irakiană Adel Abidin a construit o agenţie de turism burlesc-atroce care împarte pliante cu "Welcome to Baghdad": pe monitoare se perindă ororile din Bagdad, iar vizitatorii pot închiria o maşină (Humvee) ori cumpăra o asigurare (de 300.000 dolari pe zi) - "Much more than a holiday".

Italianul Paolo Canevari arată un adolescent jucând fotbal cu un craniu în faţa cartierului general al Armatei Sârbe din Belgrad - bombardat de NATO în 1999 -, iar sârbul Mrdan Bajici compune un "Yugomuseum" din mici ecrane pe care rulează imagini din istoria ţării sale în război.

Pentru prima oară, Bienala expune şi benzi desenate: nord-africanii Eyoum Ngaangu şi Faustin Titi descriu eşecurile unui tânăr al continentului negru de a trece pe la Tangiers în Europa.

Universalul personal

Pierderile pot fi şi strict personale ori planetare. Canadianul David Altmejd a creat o suprarealistă pădure din oglinzi, populată cu 300 de păsări împăiate (cumpărate de pe eBay), ciuperci negre şi manechine masculine cu cap de pasăre. Doar aparent subiectivă, pariziana Sophie Calle povesteşte pe un zid cum a primit invitaţia de participare exact în ziua în care afla şi că mama ei va muri într-o lună: un video omagial o va arăta cum se stinge, înconjurată de personal medical - totul în sonorităţile mozartiene ale Concertului pentru clarinet în A major. În altă performanţă autobiografică, Calle pune 107 femei să interpreteze o scrisoare de despărţire - cântând-o, dansând-o, analizând-o criminalistic şamd.

Nu în cele din urmă, sarcasticul sud-coreean Hyungkoo Lee propune schelete de fiinţe imaginare, umanoizi hibridizaţi ori hipertrofiaţi. La Arsenal, argentinianul l-a răstignit pe Christ pe un avion de vânătoare, iar bulgarul Nedko Solakov face un inventar al armelor de asalt moderne, ca omagiu adus lui Mihail Kalaşnikov. Complementar, expoziţiile sezonului veneţian din afara Bienalei pun în dialog masca mortuară a unui doge, corpuri în putrefacţie sculptate în lemn şi maşini de tortură.

Sezon cultural european

Dealeri de arte, directori de muzee, colecţionari particulari sau chiar artişti au rezervat lunile acestea locuri la chartere sau curse de linie pe ruta Bienala de la Veneţia - ArtBasel - Documenta Kassel - Sculpture Project Munster - Monumenta Paris - licitaţiile de artă modernă şi contemporană din Londra.

La Veneţia au loc consacrările. Lucrări ale aceloraşi artişti sunt expuse spre vânzare la Art Basel, cel mai mare târg de artă modernă şi contemporană - 300 de galerii prezintă 2.000 de artişti pentru 60.000 de vizitatori.

Cum cererea de artă este tot mai mare, iar oferta de artă bună tot mai mică, clienţii dau năvală imediat după deschidere. În culise au loc seratele lumii bune: moştenitori, consoarte, nobilime, magnaţi. Noile delegaţii vin din China.

Arta protestului

Pe lista scurtă a Turner Prize, care se acordă anual în Marea Britanie, a intrat şi o lucrare inspirată de protestul antirăzboi pe care activistul Brian Haw l-a organizat în Piaţa Parlamentului din Londra. Artistul britanic Mark Waallinger - a cărui sculptură Ecce Homo este expusă din 1999 în Trafalgar Square - a recreat scena protestului pentru expoziţia sa State Britain. Anul acesta, lista finală a prestigiosului - adică bine manageriatului - premiu artistic internaţional include şi primele fotografii considerate vreodată: imagini pe care fotografa şi regizoarea de film Zarina Bhimji le-a cules din Uganda, înainte să fie expulzată de Idi Amin. Premiul de 25.000 de lire va fi oferit în decembrie la Tate Gallery Liverpool, înainte ca oraşul să devină capitală culturală europeană pentru anul 2008.