Grecia, în luptă cu imigranţii
0Autorităţile elene au deschis primul centru de detenţie pentru imigranţii ilegali.
Cu o săptămână înainte de alegerile legislative, Grecia a deschis primul centru de detenţie pentru imigranţii ilegali. Situat în Amygdaleza, la 25 de kilometri nord-vest de Atena, centrul poate adăposti 1.200 de imigranţi, relevă „EUObserver".
Duminică, după deschiderea acestuia, 56 de imigranţi au fost transferaţi aici, iar până la 15 mai, au anunţat autorităţile, numărul lor va ajunge la 220. Pentru Grecia, ţară măcinată de criză, imigraţia ilegală a devenit o problemă majoră.
În fiecare an, aproape 130.000 de persoane trec ilegal, fără prea multe probleme, frontierele maritime şi terestre ale Republicii Elene. Potrivit Poliţiei, peste 67.000 de imigranţi au fost reţinuţi numai în primele nouă luni ale anului trecut. Cei mai mulţi vin din Turcia şi urmăresc să ajungă în Europa Occidentală.
Ministrul pentru Protecţia Cetăţeanului, Michalis Chrysochoidis, a declarat că acest centru de detenţie va ajuta Grecia să rezolve problema imigraţiei ilegale. În plus, autorităţile elene afirmă că până la jumătatea anului viitor vor mai fi construite 50 de astfel de centre.
„Transmitem peste tot mesajul că această ţară nu mai este lipsită de apărare", a afirmat Chrysochoidis. În urmă cu doar câteva săptămâni, ministrul a dat asigurări că lucrările pentru ridicarea unei bariere de trei metri înălţime pe o porţiune de 12,5 kilometri de la graniţa cu Turcia sunt aproape finalizate.
Numai că inaugurarea a stârnit şi proteste. Oamenii din zonă au ieşit în stradă cu pancarte pe care scria „NU degradării regiunii noastre". Potrivit BBC, deţinuţilor li se permite să iasă din tabăra de detenţie pe timpul zilei.
Primăria din Acharnes a ameninţat că va acţiona în justiţie Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului întrucât acest centru ar fi fost deschis ilegal, neavând aprobarea autorităţilor locale, notează portalul de ştiri athensnews.gr.
Temă electorală
90% din greci consideră că imigranţii, care nu au unde să se adăpostească şi locuiesc pe străzi, sunt de vină pentru creşterea ratei infracţionalităţii. În acest context, partidele de extremă dreapta au transformat acest subiect într-unul electoral.
Formaţiunea „Zori de Aur", care a exploatat această temă, are şanse să se bucure de suficient sprijin la alegerile de duminică pentru a intra în Parlament.
Şeful formaţiunii, Nikolaos Michaloliakos, afirmă că imigranţii ar trebui deportaţi şi că la frontiera dintre Grecia şi Turcia ar trebui amplasate mine.
Problemele de la această graniţă au fost aduse în discuţie şi de preşedintele în exerciţiu al Franţei, Nicolas Sarkozy, care vizează un al doilea mandat. Din cauza numărului tot mai mare de imigranţi, el a pledat pentru reformarea acordurilor Schengen, prin restabilirea temporară a ontroalelor la frontierele naţionale.
90% din greci consideră că imigranţii sunt de vină pentru creşterea ratei infracţionalităţii, arată un sondaj recent.