Avion prăbuşit în Mediterana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul libanez Saad Hariri a decretat doliu naţional în memoria victimelor unui accident de avion survenit ieri-dimineaţă, la ora 0.30 GMT (2.30 ora României).

Un aparat de tip Boeing 737-800 al companiei Ethiopian Airlines, având 90 de persoane la bord (83 de pasageri şi şapte membri ai echipajului), s-a prăbuşit în Marea Mediterană, la puţin timp după ce a decolat de la Beirut.

Avionul se îndrepta către Addis Abeba. Potrivit ministrului libanez al Transporturilor, Ghazi Aridi, zborul 409 a pierdut contactul cu turnul de control al aeroportului din capitala libaneză la scurt timp după decolare. Avionul a căzut în mare, la circa 20 de kilometri sud de aeroport şi la cinci kilometri de coastă.

Un responsabil al Ministerului Transporturilor a declarat că, în momentul prăbuşirii, a fost observată o sferă de foc. Anchetatorii încearcă în prezent să afle dacă aeronava a fost cumva lovită de fulger.

Membri ai armatei libaneze au găsit, pe plajă, fragmente ale avionului, scaune şi bucăţi mari de metal, precum şi bagaje personale. Autorităţile de la Beirut au exclus varianta unui act terorist.

Soţie de diplomat la bord

La bordul avionului se afla şi soţia ambasadorului Franţei în Liban, Denis Pietton. Acesta îşi preluase postul la Beirut în septembrie 2009. Cele mai multe victime erau de origine libaneză.

Primele date ale anchetei arată că aparatul de zbor fusese fabricat în urmă cu opt ani şi era închiriat de la firma americană CIT Group. Ultima dată, avionul fusese verificat la 25 decembrie 2009.

Autorităţile libaneze bănuiesc că condiţiile meteo nefavorabile ar fi una dintre cauzele tragediei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite