Chiriaşii, la putere!
0Oferta de case de închiriat este în creştere galopantă, iar cei care caută o locuinţă devin tot mai pretenţioşi. Varianta închirierii unei locuinţe este preferată şi de proprietari, dar şi de chiriaşi, în condiţiile unei oferte diversificate şi în creştere.
Închirierile pe segmentul rezidenţial urmează o tendinţă ascendentă, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania. “Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, remarcăm o creştere a numărului de chirii cu aproximativ 15% şi o creştere cu 20% a procentului de închirieri din totalul tranzacţiilor noastre”, spune Adrian Ghipău, directorul departamentului Rezidenţial al companiei de consultanţă imobiliară.
Potrivit datelor colectate de „Adevărul” de la agenţiile imobiliare din ţară, scăderi ale chiriilor s-au înregistrat doar la Piteşti şi Târgu Mureş. „A trecut valul de cereri venite din partea studenţilor. În plus, a mai crescut şi oferta, s-au dat în folosinţă în ultima vreme mai multe locuinţe noi”, spune Octavian Ispas, director al agenţiei Euro Imobil din Târgu Mureş, oraş în care, în noiembrie, chiriile s-au diminuat cu sume mici, cuprinse între 10 şi 30 de euro.
În Piteşti, localitate în care chiriile au scăzut şi cu 200 de euro, motivele sunt legate de reorganizarea din primăvară a unor activităţi ale uzinei Dacia. „Scăderea de acum nu are legătură cu situaţia din prezent de la fabrica de autoturisme. Diminuările de luna aceasta sunt efectele mutării de acum câteva luni a centrului logistic la Bucureşti, pentru că mulţi angajaţi au fost relocaţi în Capitală.
Nu am mai avut cerere pentru apartamente din partea Dacia decât în procent de 20% faţă de anul anterior. Cele mai căutate locuinţe pentru închiriere sunt în prezent garsonierele, care deocamdată nici nu se mai găsesc în ofertă”, explică Daniel Mitroi, director al agenţiei imobiliare piteştene Imperial Grup House.
Exigenţe tot mai mari
Reprezentanţii Coldwell Banker pun creşterile chiriilor din această toamnă, atât ca volum al tranzacţiilor, cât şi ca nivel al preţurilor, pe seama situaţiei dificile din vânzări. „Este drept, sezonalitatea face ca în fiecare an numărul închirierilor să crească în lunile septembrie şi octombrie pe fondul începerii anului şcolar şi revenirii la muncă după perioada concediilor.
Însă, în această toamnă, foarte mulţi clienţi care doreau să cumpere o locuinţă, fie nemaiavând acces la credite, fie derutaţi de situaţia pieţei, au decis să opteze pentru închiriere, cel puţin pentru o perioadă”, spune Ghipău.
În condiţiile creşterii numărului de apartamente destinate închirierii, comportamentul chiriaşilor s-a schimbat semnificativ. „Numărul de apartamente care se pot închiria a crescut şi prin reorganizarea chiriaşilor. Astfel, mulţi dintre cei care au încheiat contracte pe termen lung, la preţuri mai mari decât acum, renunţă în prezent şi caută alte locuinţe, chiar dacă pierd garanţia iniţială”, spune Octavian Ispas.
Un alt element luat în seamă în momentul analizării ofertei este reprezentat de condiţiile de confort pe care le oferă locuinţa respectivă. „Pe termen scurt înregistrăm o creştere a preţurilor, dar şi o uşoară sofisticare a celor care închiriază. Aceştia sunt mult mai atenţi la condiţii, dotări, acces.
Pe termen mediu însă, dacă situaţia actuală va persista, cu siguranţă vor fi numeroşi dezvoltatori care se vor afla în imposibilitatea de a vinde locuinţele terminate. Şi pentru că acestea trebuie să aducă venituri, vor fi închiriate, urmând ca probabil chiriaşii să fie cei care cumpără apartamentul închiriat.
Va exista aşadar un stoc de apartamente care va determina o scădere uşoară a preţurilor şi o ofertă mai mare pe piaţa locuinţelor de închiriat în blocurile vechi“, opinează Adrian Ghipău.