Renault Megane III mizează pe design

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că actuala serie este printre cele mai atrăgătoare modele ale constructorului.Pentru actuala versiune, designerii au mai „îndulcit“ formele, Megane III reuşind să surprindă plăcut printr-un desen al caroseriei normal, însă nu banal.

Renault Megane a ajuns la cea de-a treia serie, prima fiind construită în perioada 1995 - 2001. Megane II a fost fabricat din 2002 până în 2008.

Designul controversat şi problemele de fiabilitate au reprezentat cuvintele de ordine pentru Megane II. Până la testul fiabilităţii, bătălia designului cu cei doi „grei“ ai clasei, Volkswagen Golf şi Ford Focus, a fost câştigată.

Aspectul anost al Golfului şi retuşul firav de la Focus au rămas cu mult în spatele prospeţimii noului Megane III.

Design de notă maximă

Blocurile optice au primit o formă mult mai fluidă, înlocuind farurile angulare ale generaţiei precedente. Lipsa unghiurilor drepte de la Megane II a dezvoltat o imagine mult mai dinamică actualei versiuni. Pe capotă se întind două nervuri, iar blocurile optice au o linie de-a lungul profilului maşinii până la stopuri.

De fapt, această linie încadrează cea mai radicală schimbare la nivel estetic: partea posterioară. Fundul controversat al generaţiei precedente s-a transformat într-un spate atrăgător, modern, cu stopuri de formă neregulată. O schimbare şi o abordare diametral opusă faţă de ceea ce oferea până acum Megane.

Planşa de bord este bine structurată, iar zonele cu comenzi au formă de trapez. Partea de sus a bordului este fabricată din spumă poliuretanică, plăcută la atingere, iar materialul cauciucat al butoanelor şi comenzilor îţi lasă aceeaşi senzaţie. Practic, elemente care făceau parte din dotările de top ale maşinilor premium, le regăsim acum în lista de dotări standard pentru un model popular de pe piaţă.

image

Odată urcat la volan, sesizezi una dintre schimbările radicale faţă de generaţia anterioară: afişajul digital al vitezei. Singurul cadran analog rămas în zona vizuală a şoferului este turometrul. Volanul este simplu, comenzile fiind aşezate, în stilul Renault, undeva dedesubt. Un element deranjant pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest „moft” al inginerilor francezi. Un alt minus este reprezentat de lipsa zonelor în care poţi aşeza o sticlă în habitaclu, nici măcar la variantele de echipare mai scumpe.

Revizii pentru buget redus

image

Motorul maşinii de teste va reprezenta, mai mult ca sigur, una dintre opţiunile de bază ale clienţilor din România. Este vorba de propulsorul diesel de 1,9 litri şi 130 de cai putere, cuplat la o cutie de viteze manuală, cu şase trepte. Motorul reuşeşte să ajungă la cuplul maxim de 300 Newton-metru încă de la 1.750 de turaţii pe minut. Reviziile pentru Megane III, în varianta de motorizare diesel 1,9 litri şi 131 de cai-putere nu sărăceşte bugetul familiei.

Astfel, trei revizii, cele de la 20, 40 şi 80.000 de kilometri au acelaşi preţ: 141 de euro, cu TVA. Cea mai scumpă revizie este cea de la 60.000 de kilometri, care costă 447 de euro, cu TVA. Chiar dacă Renault Megane III dispune de cinci locuri, adulţii pot conta doar pe patru dintre acestea în deplin confort. Asta pentru că locul central de pe bancheta din spate este ceva mai ridicat decât celelalte. Renault se revanşează la capitolul portbagaj, acolo unde se laudă cu 405 litri pentru versiunea hatchback şi 377 pentru varianta coupe.

Date tehnice

Preţ: 17.459 euro, cu TVA

Motor: diesel 1.870 cmc

Putere maximă: 131 CP

Cutie viteze: manuală, 6+1 trepte

Viteză maximă: 205 km/h

Acceleraţie 0-100 km/h: 9,5 secunde

Consum urban/extraurban/mixt: 6,2/4,5/5,1 l/100km/h

Nivel poluare euro 4

Volum rezervor 60 de litri Stiriauto.ro

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite