Prima bancă distrusă de criza datoriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare bancă belgiană are nevoie de un împrumut de urgenţă de la stat pentru a evita colapsul. Grupul franco-belgian Dexia a devenit prima instituţie de credit care trebuie salvată de urgenţă cu fonduri publice din cauza crizei datoriilor de stat din Europa.

Banca a mai fost salvată o dată cu fonduri publice de guvernul francez şi cel belgian în 2008, când a primit un împrumut în valoare de 6,4 miliarde de euro.

Ca parte a programului de asistenţă financiară, grupul va fi divizat. Activele sigure vor fi vândute, iar cele „toxice", inclusiv obligaţiunile guvernamentale ale Greciei şi ale altor state de la periferia Uniunii, vor fi reunite într-o „bancă putredă", controlată de guvern. Banca „putredă" va include active în valoare de 113 miliarde de euro, potrivit premierului belgian, Yves Leterme.

Valoarea acţiunilor, în cădere liberă

Valoarea acţiunilor Dexia, care a avut nevoie să fie salvată prima dată în 2008 pentru că avea în bilanţuri datorii subprime „toxice", a scăzut marţi cu mai bine de 22%.

Luni, agenţia de rating Moody's a anunţat că a pus sub observaţie Dexia pentru degradare a ratingului din cauza problemelor care îi impiedică accesul la finanţare, ceea ce a determinat o scădere imediată cu 10% a cursului acţiunilor.

Băncile trebuie consolidate

La doar câteva ore după ce a fost confirmat faptul că Dexia va fi salvată de urgenţă, miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au încheiat un acord pentru consolidarea sistemului bancar european. „Toată lumea a spus că principala temere este că evoluţia îngrijorătoare a pieţelor financiare va degenera într-o criză bancară", a declarat Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, după întâlnirea de la Luxemburg cu omologii săi din UE, citat de agenţia de ştiri Reuters.

Olli Rehn, comisarul european pentru Economie şi Afaceri Monetare, a declarat pentru „Financial Times" că miniştrii, care până acum au respins din start orice plan de recapitalizare bancară, au acum alte opinii.

„Băncile din zona euro trebuie să fie consolidate. Trebuie să reflectăm realitatea situaţiei din zona euro şi trebuie să ne asumăm răspunderea pentru realitatea riscurilor suverane pe care piaţa le percepe. Iar pentru asta este nevoie de mai mult capital la anumite bănci", a declarat şi George Osborne, ministrul britanic al Finanţelor.

Planul, bine primit pe burse

Bursele europene au deschis ieri în creştere datorită planului de consolidare a băncilor. Indicele londonez FTSE şi cel german DAX au înregistrat creşteri de aproape 1,9%, în timp ce indicele francez CAC 40 a avut un avans de aproape 2,5%. Creşterea a fost determinată de evoluţia pozitivă a acţiunilor grupurilor bancare. Titlurile Société Générale au înregistrat o creştere de 5,16%, cele ale Crédit Agricole au urcat cu 6,74%, iar cele ale BNP Paribas, cu 7,14%. Acţiunile Deutsche Bank au înregistrat o creştere de 4,04%, iar cele ale UniCredit au avansat cu 1,35%.

6,4 miliarde de euro este valoarea împrumutului de urgenţă primit de Dexia în 2008 pentru a evita falimentul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite