Criza i-a obligat pe români să economisească mai mult pentru case
0Suma medie pe care o economisesc românii care au intenţia să investească în locuinţă a crescut de la 85 de euro în 2010 la 116 euro în 2012. BCR Banca pentru Locuinţe şi IRSOP au efectuat un sondaj din care reiese că românii au devenit mai atenţi cu banii şi îşi doresc să participe activ la economisire în vederea obţinerii unui credit imobiliar.
Şi frecvenţa de economisire lunară a avansat de la 11% la 17%, iar cea ocazională – de la 13% la 24% în ultimii doi ani, potrivit studiului.
Renovarea casei a devenit urgentă
„Peste 2,6 milioane de români din mediul urban economisesc în mod frecvent sau ocazional, suma medie lunară economisită crescând cu 30% faţă de 2011, până la 116 euro. Aproape jumătate din cei care economisesc sunt dispuşi să folosească sumele acumulate pentru finanţarea îmbunătăţirilor locative prin sistemul de economisire-creditare“, a declarat, la conferinţa de prezentare a studiului, vice-preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) Carmen Schuster.
„În perioade dificile din punct de vedere economic se economiseşte pentru că e nevoie de siguranţa zilei de mâine, de o certitudine. Acum se economiseşte regulat şi mai mult“, a afirmat Schuster.
Potrivit sondajului, circa 4,7 milioane de români doresc să facă îmbunătăţiri locative în următorii cinci ani, iar dintre aceştia peste 2,6 milioane îşi propun să realizeze aceste investiţii în următoarele 12 luni. Cele mai urgente planuri sunt renovarea locuinţei, izolarea termică şi schimbarea instalaţiilor sanitare sau electrice. Pe termen mai lung, respondenţii intenţionează renovarea casei de la ţară sau cumpărarea unei case.
Doar un sfert îşi permit să ia credit
Potrivit studiului, circa 1,1 milioane de români sunt interesaţi să devină clienţi ai sistemului de economisire-creditare în următoarele 12 luni, iar dintre aceştia proiecţia realizabilă este de 264.000 clienţi pe partea de creditare, cu o sumă medie necesară pentru proiectele de îmbunătăţire locativă de 14.237 de euro.
Investiţiile prognozate pentru domeniul locativ în următoarele 12 luni prin sistemul de economisire-creditare se ridică la circa 3,7 miliarde de euro, din care depozitele pe care le vor constitui clienţii reprezintă 1,5 miliarde de euro.
Clientul ideal: tânăr cu venituri mari, necăsătorit
Cei care sunt interesaţi de sistemul de economisire-creditare sunt în general persoane necăsătorite sau cu familie compusă din trei membri, cu vârste între 20 şi 34 de ani, studii medii sau superioare şi venituri ridicate.
BCR BpL avea, la finele lunii septembrie, 286.000 de contracte active, cu o valoare de 9,96 miliarde de lei, urmând să ajungă până la sfârşitul anului la circa 10 miliarde de euro. Valoarea depozitelor constituite de clienţi a ajuns la 1,07 miliarde de lei, iar creditele acordate înregistrează un ritm de creştere de 25%-30% lunar, valoarea acestora ajungând la 27,06 milioane lei.