Asigurarea "Cartea Verde" pentru calatoria in tarile nou intrate in UE - 100 de dolari/luna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 mai posesorii de autoturisme care vor circula in tarile care adera la Uniunea Europeana vor plati pentru asigurarea "Carte Verde" 60 de dolari pentru o perioada de 15 zile si 100 dolari pentru

De la 1 mai posesorii de autoturisme care vor circula in tarile care adera la Uniunea Europeana vor plati pentru asigurarea "Carte Verde" 60 de dolari pentru o perioada de 15 zile si 100 dolari pentru o luna de zile. Soferii care au de gand sa petreaca prin strainatate pana la o jumatate de an vor fi nevoiti sa scoata din buzunare 455 de dolari.Tarifele de prime minimale pentru "Carte Verde" au fost stabilite de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR). Asigurarea "Carte Verde" pe care vor trebui sa o achite detinatorii de autocamioane, autofurgonete, autodube si alte autovehicule destinate transportului de bunuri cu masa de pana la 3,5 tone este de 120 dolari pentru o luna si 600 dolari pentru sase luni. Autocarele cu peste 40 de persoane vor trebui sa aiba intre actele obligatorii si "Cartea Verde", care ii va "usura" pe conducatorii auto de 395 dolari, daca au de gand sa circule in statele UE o luna sau 1.870 dolari pentru un interval de sase luni ori mai mult. In schimb, soferii autovehiculelor destinate transportului de persoane cu 10-17 locuri vor scoate din buzunar pentru aceeasi polita doar 100 de euro pentru o luna. "Ca urmare a aderarii la UE a 10 noi state, Consiliul Birourilor Carte Verde de la Londra a hotarat ca, din 1 mai a.c., birourile care elibereaza Carti Verzi pentru orice tara a spatiului economic european si al Elvetiei trebuie sa elibereze Carti Verzi valabile pentru toate cele 28 de tari ale spatiului european economic", se arata intr-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Vehiculelor cu documente Carte Verde care sosesc la o granita externa a spatiului economic european avand Carti Verzi valabile, dar care nu acopera toate cele 28 de tari ale acestui spatiu, le va fi refuzata intrarea, mai precizeaza acelasi document.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite