Iniţial, vedetele au fost supuse unei noi provocări culinare: să gătească trei feluri de paste. Proba a fost floare la ureche pentru Pacha Man, care a considerat că făinoasele pot fi combinate cu orice, inclusiv cu burtă. Pe de altă parte, stresată, Laura Cosoi a mărturisit că adrenalina de la “MasterChef” nu se compară cu nimic.

Gătitul sub presiune a fost un bun pretext şi pentru observaţie participativă, dar şi pentru ca participanţii să-şi demonteze câteva stereotipuri. Ioan Isaiu şi-a dat seama că, în ciuda muzicii rap-reggae pe care o interpretează, Pacha Man şi Don Baxter sunt nişte tipi profunzi şi responsabili, în timp ce Elena Lasconi a înţeles că, deşi are o voce bună, Cătălin Josan e “un dezastru în bucătărie”.

Pacha Man a avut cele mai bune carbonara cu smântână pe care le-am mâncat în viaţa mea, l-a apreciat chef Florin, care i-a golit farfuria. Mi s-a părut extraordinar ca un chef să mănânce toată porţia mea, a zis cântăreţul.

Pentru a anima atmosfera, Cătălin Josan i-a delectat pe specialiştii din juriu nu doar cu bucate, ci şi cu un banc al cărui protagonist a fost chef Florin. Încântat, specialistul l-a felicitat pentru creativitate şi pentru gustul deosebit al pastelor cu raci, în ciuda aşteptărilor scăzute.

Cu toate că chefii l-au criticat pe actorul din „Îngeri pierduţi”, pentru că a amestecat pastele cu fructele, Ioan Isaiu a trecut în etapa următoare, spre deosebire de Adrian Daminescu, artistul care a părăsit competiţia fiindcă nu a fiert suficient pastele.

Totuşi, Sorin Bontea l-a felicitat. „Pasiunea se vede în felul cum vorbeşti şi felul în care te porţi cu mâncarea. Bravo!”, l-a încurajat expertul. „Nu contează experienţa aici, cred că e important să fii tânăr”, a comentat, râzând, Octavian Strunilă, în timp ce Pacha Man şi una dintre surorile din trupa Cheeky Girls s-au bucurat că au scăpat de un adversat de temut, din moment ce Daminescu e pasionat de bucătărie.


Cu siguranţă, artistul va continua să prepare bucate alese, din moment ce, înainte de a intra în cursa culinară, declara: „În umila mea opinie, sunt cel mai bun bucătar dintre cântăreţi şi cel mai bun cântăreţ dintre bucătari”.

La următoarea probă din ediţia din 12 noiembrie, vedetele s-au apucat de gătit după fotografie, cu ingredientele din Cutia Surprizelor sau... Cutia Pandorei, aşa cum a numit-o Pacha Man. Concurenţii au avut de-a face cu o sepie pretenţioasă, comparată cu un monstru.


Desigur, problemele nu au lipsit nici de această dată. Laura Cosoi a vărsat aproape tot sosul pe masă şi aragaz, din cauza unui mâner defect, Gabriela a ars broccoli, pe care l-a aruncat la gunoi, iar colegii i-au turnat oţet în limonadă lui Cătălin Josan.

Concluzia după testul surpriză? Patru farfurii slabe, semnate de Laura, Ioan, Gina şi Cătălin, şi trei bune, realizate de Monica, Pacha Man şi Alex Dima. Însă doar unul va fi „Stăpânul probei următoare”, aşa cum l-a numit chef Scărlătescu. Pacha Man va avea un avantaj atunci când absolvenţii clasei „MasterChef”, printre care casnica Andreea Moldovan şi Alex D’Artagnan, vor susţine câteva cursuri culinare.