Matematicienii au demonstrat cine este cel mai important personaj din serialul „Urzeala tronurilor“: rezultatul ar putea părea surprinzător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tyrion Lannister şi Daenerys Targaryen, două dintre personajele centrale din „Game of Thrones“ FOTO HBO
Tyrion Lannister şi Daenerys Targaryen, două dintre personajele centrale din „Game of Thrones“ FOTO HBO

Cu o distribuţie numeroasă şi de excepţie, fiecare personaj jucând un rol-cheie în desfăşurarea acţiunii, e greu de spus cine este personajul principal din serialul HBO „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor“. Totuşi, matematicienii din America au reuşit acest lucru, iar rezultatul v-ar putea surprinde.

O echipă de matematicieni dezvăluie cine este cel mai important personaj din „Urzeala tronurilor“, iar la rezultatul final au ajuns prin intermediul unor grafice extrem de elaborate, potrivit „The Independent“.

Studentul Jie Shan şi profesorul de matematică Andrew J. Beveridge, de la Macalester College, au analizat cu atenţie romanele semnate de George R.R. Martin, „A Song of Ice an Fire“, care stau la baza producţiei – în special volumul trei – şi au aplicat un set de măsurători care formează Network Science. Printre altele, a fost stabilit numărul de interacţiuni dintre toate personajele din Cele Şapte Regate, dar şi cât de importante sunt în funcţie de cât de influente sunt personajele cele mai apropiate lor. 

Chiar dacă mulţi o văd drept personajul principal, Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, nu se află în primele trei poziţii, iar explicaţia este cât se poate de simplă: prinţesa este izolată, fiind destul de departe faţă de locul în care se petrece majoritatea acţiunii. Totuşi, prezenţa ei este vitală pentru poveste. 

image

Aşadar, la toate măsurătorile, exceptând una singură, fruntaş a fost acelaşi personaj: Tyrion Lannister. În ciuda faptului că e pitic, s-a dovedit a fi cel mai important personaj al serialului. Pe locul secund este Jon Snow, fostul comandant al Rondului de Noapte şi bastardul lui Eddard Stark, a cărui soartă este încă incertă după ce a fost înjunghiat de subalternii săi la sfârşitul sezonului trecut. Podiumul este completat de Sansa Stark, care a fost protagonista unora dintre cele mai critice momente de-a lungul celor şase capitole ale seriei HBO.

   

Al şaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 24 aprilie, iar moartea pare să atace din toate părţile, cel puţin asta putem deduce din primele trailere şi imagini. Deşi sunt cunoscute foarte puţine detalii despre intriga următorului sezon din „Urzeala tronurilor“, un teaser lansat la sfârşitul anului 2015 sugerează faptul că sezonul al şaselea va oferi telespectatorilor o explicaţie şi, totodată, o completare a unui moment dramatic din sezonul al cincilea, când unul dintre personajele principale ale serialului - şi unul dintre preferaţii fanilor -, Jon Snow a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte. 

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ este cel mai vizionat serial creat de HBO, cu o audienţă medie de 20 de milioane de telespectatori pe episod, în acest an. „Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite