„Chefi la cuţite“ revine la Antena 1: când începe sezonul trei şi cum se motivează Chef Scărlătescu pentru victorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Călălin Scărlătescu, alături de Gina Pistol, dau startul unui nou sezon „Chefi la cuţite“ FOTO Antena 1
Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Călălin Scărlătescu, alături de Gina Pistol, dau startul unui nou sezon „Chefi la cuţite“ FOTO Antena 1

Emisiunea „Chefi la cuţite“ revine cu sezonul al treilea la Antena 1 şi cu un chef Cătălin Scărlătescu motivat să arate că are tot ce trebuie pentru a-şi asigura victoria.

Va fi sau nu va fi sezonul lui chef Scărlătescu? Aceasta este întrebarea tuturor legată de cel de-al treilea sezon al show-ului „Chefi la cuţite“, care revine la Antena 1 din 13 februarie. În fiecare luni şi marţi, de la ora 20:30, cei trei chefi revin în show-ul care îi aruncă în luptă directă. Scorul este 1 la 1 la 0, iar după ce primele două sezoane au fost câştigate de chef Bontea, respectiv de chef Dumitrescu, acum chef Scărlătescu este mai motivat şi decis ca oricând să-şi nimicească adversarii în bucătărie.

„Aţi auzit de Bute? Cassius Clay? Mike Tyson? Sunt greu de oprit în acest sezon şi o să-mi iau revanşa. Nu vreau să spun mai mult decât: trei. Va fi vai de ei în sezonul trei!“, spune Cătălin Scărlătescu, decis să facă egalitate în acest al treilea sezon.

Bucuroşi că au câştigat deja primele două sezoane şi pentru că gustul victoriei e încă proaspăt, chefii Bontea şi Dumitrescu nu se lasă nici ei mai prejos şi promit o luptă pe cinste. „Vreau să visez şi mai mult şi să fac lucruri şi mai frumoase în acest nou sezon. Am deja experienţa unor echipe minunate în primele două sezoane şi cred că şi de data asta voi fi înconjurat de cei mai buni concurenţi“, crede Florin Dumitrescu.

La rândul lui, Sorin Bontea îşi păstrează calmul care l-a consacrat şi spune că nimic nu-I va sta în cale: „Nu mi-e treamă de ei, eu vreau să am cu cine să mă lupt“.

Noul sezon „Chefi la cuţite“ care începe din 13 februarie aduce iar în bucătăria emisiunii bucătari profesionişti, dar şi amatori talentaţi, adevărate personaje dornice să lucreze împreună cu cei trei chefi. Fie că vin din Italia, Marea Britanie sau India, aceştia vor aduce cu ei toată experienţa culinară dobândită în restaurantele lumii. Nu vor lipsi preparatele ciudate, cu care chefii încep să se obişnuiască, nu vor lipsi momentele amuzante sau pariurile dintre chefi la jurizarea pe nevăzute, pariuri ce îi vor aduce în cele mai neaşteptate ipostaze. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite