VIDEO Madonna, „regina“ câştigurilor din concerte
0Madonna este artistul cu cele mai mari încasări pentru un concert pe continentul nord-american în 2012, potrivit unui clasament alcături de pollstar.com. În top se mai regăsesc nume precum Justin Bieber, Leonard Cohen şi Red Hoto Chili Peppers.
Pentru fiecare concert din turneul MDNA susţinut anul trecut în America de Nord, artista în vârstă de 53 de ani a avut încasări medii de 3,45 milioane de dolari (la un preţ mediu al biletului de 160 de dolari).
Totodată, Madonna a avut în 2012 şi cele mai mari încasări dintr-un turneu, la nivel mondial. „MDNA Tour“ s-a dovedit a fi un turneu extrem de profitabil, care i-a adus cântăreţei 228, 4 milioane de dolari, potrivit Billboard Boxscore.
Pe locul al doilea în top se situează Bruce, care a câştigat anul trecut, în medie, pe fiecare show de pe continetul nord-american 1,3 milioane de dolari (la un preţ mediu al biletului de 93 de dolari). Podiul este completat de canadianul Justin bieber, cu 1,17 milioane de dolari pe concert (un bilet a costat, în medie, 74 de dolari).
Printre artiştii incluşi în calsamentul Pollstar se numără Leonard Cohen şi Red Hot Chili Peppers, muzicieni care anul trecut au ajuns şi în România. Leonard Cohen a câştigat 800.000 de dolari pentru fiecare spectacol din turneul „Old Ideas“, în timp ce formaţia Red Hot Chili Peppers a obţinut, în medie, 716.000 de dolari pentru fiecare spectacol din turneul „I’m With You“.
Clasamentul Pollstar
- Madonna –3,46 milioane de dolari
- Bruce Springsteen – 1,36 milioane de dolari
- Justin Bieber – 1,17 milioane de dolari
- Dave Matthews Band – 967.000 de dolari
- Neil Young & Crazy Horse – 943.000 de dolari
- The Who – 845.000 de dolari
- Rush – 831.000 de dolari
- Leonard Cohen – 804.000 de dolari
- Red Hot Chili Peppers – 716.000 de dolari
- Zac Brown Band – 624.000 de dolari