INTERVIU Ilinca şi Alex, reprezentanţii României la Eurovision 2017: „Românii ar trebui să fie alături de noi indiferent de rezultat“ VIDEO

Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017, despre şansa de a aduce trofeul acasă

Ilinca şi Alex Florea, artiştii care vor reprezenta România la Eurovision 2017, au fost prezenţi în studioul Adevărul Live pentru a discuta despre experienţa cu care o să dea piept, pentru a analiza şansele la un loc fruntaş, dar şi pentru a-şi povesti carierele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câştigătorul Eurovision România 2017 a fost decis exclusiv prin votul telespectatorilor. Ilinca feat. Alex Florea, cu piesa „Yodel It!“, o combinaţie de rock, rap şi yodeling, au fost aleşi de români să ne reprezinte pe scena din Kiev, pe care, în luna mai, se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie Eurovision. 

Cei doi cântăreţi au obţinut 10.377 de voturi, şansa de a reprezenta România la Eurovision 2017, dar şi un cec în valoare de 5.000 de euro. Aceşti bani, după cum a precizat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Kiev, vor fi investiţi în totalitate în producţia show-ului pe care cei doi cântăreţi îl vor prezenta pe scena Eurovision 2017.

Eurovision 2017 se desfăşoară sub sloganul „Celebrate diversity“, iar finala va avea loc pe 13 mai 2016 la Kiev. Piesa României va intra în competiţie în cea de-a doua semifinală, pe 11 mai. 

Despre aşteptări şi dorinţe, despre eforturile depuse pentru a ajunge la Eurovision, analiza piesei şi detalii din cariere, Ilinca şi Alex Florea au discutat la Adevărul Live.

Cele mai importante declaraţii. 

Cum a început colaborarea dintre cei doi 

Cum vă simţiţi în această postură?

Alex: Foarte bine, reprezentăm România la Eurovision 2017. Încă încercăm să ne obişnuim cu ideea. Sperăm să nu resimţim presiunea pe ultima sută de metri, până acum ne-am descurcat bine. Mergem la Kiev cu forţe proaspete, cu putere şi cu încredere în noi, pentru că piesa noastră sună foarte bine. Este o şansă şi o experienţă unică pe care o trăim şi cred că anumite particularităţi şi lucruri vor avea efect asupra noastră puţin mai târziu.

Ilinca: Cred că e un punct foarte important în carierele noastre, pentru că este ceva la care mulţi aspiră şi faptul că am ajuns să reprezentăm România la nişte vârste destul de mici este foarte important şi nu putem decât să ţintim tot mai sus de acum. Sigur că participarea la Eurovision poate fi şi un risc, şi o şansă.

Cum aţi ajuns să cântaţi împreună?

Ilinca: A fost mai mult o întâmplare. M-a contactat Mihai Alexandru pe Facebook, mi-a spus că a compus o piesă cu yodel, dar nu mai ştia pe nimeni altcineva în România care să cânte acest stil de muzică. M-a invitat în studio să înregistrăm, iar după ce am terminat le-am arătat-o mai multor persoane care ne-au propus să o înscriem la Eurovision, dar ni s-a părut că ceva lipsea şi atunci l-am găsit pe Alex, un băiat simpatic şi talentat.

Alex: Pentru mine a fost o provocare. Când a venit invitaţia lui Mihai Alexandru, pe care îl ştiam din trupa Iris, mă aşteptam să-mi dea o piesă mai rock, dar uite că s-a nimerit să ajung la Eurovision pe o piesă hip-hop, cu influenţe rock şi yodel. 

Ilinca a refuzat Elveţia la Eurovision 2017 

Compozitorul piesei, Mihai Alexandru, voia ca „Yodel It“ să fie cântată de Miruna Mănescu. Cum a ajuns la voi?

Ilinca: Am aflat destul de târziu chestia asta. Iniţial, piesa trebuia să fie cântată de Timebelle, care reprezintă acum Elveţia la Eurovision, deci practic eu trebuia să fiu solista lor, dar mă bucur sincer că piesa a rămas la noi şi am şansa să-mi reprezint propria ţară.

De ce nu ai vrut să concurezi din partea Elveţiei?

Ilinca: Pentru că sunt româncă!

Elveţia, reprezentată de Miruna, o să concureze în aceeaşi semifinală cu voi. Cum percepeţi piesa „Apollo“, a trupei TimBelle?

Ilinca: Îmi place foarte mult piesa, mi se pare foarte uşor de reţinut, iar vocea Mirunei se potriveşte foarte bine. Mă bucur că va mai fi un român la Eurovision. Două ţări diferite, dar cu solişti de aceeaşi naţionalitate. 

FOTO Dorin Constanda 

O piesă în ton cu mesajul concursului 

Români cântând yodeling. Cum credeţi că percep străinii asta?

Ilinca: După ce a apărut şi sloganul Eurovision 2017, „Celebrate Diversity“, ne-am gândit că se potriveşte de minune cu ceea ce transmite piesa noastră. Să ai yodel, pop, rock şi hip-hop într-o singură piesă, ce poate fi mai divers de atât? Eu zic că este ceva exotic, dar bun.

Alex: În momentul de faţă din tot ce am reuşit să identificăm pe internet suntem în primii zece. Sperăm că turneul de promovare şi reprezentaţia noastră din semifinală vor face o figură şi mai bună şi ne va clasa şi mai sus în top.

Se va auzi o altă variantă a piese la Kiev? Mihai Alexandru spunea că vrea să modifice piesa.

Ilinca: Nu-l lăsăm. (Râde) O să fie o variantă îmbunătăţită, bineînţeles. Am început deja să lucrăm la vocalitate, la atitudinea noastră pe scenă, la chimia dintre noi, la show. Va fi un pachet complet.

Alex: Ce s-a îmbunătăţit până acum este instrumentalul, sună pentru Kiev, l-am perfecţionat în Suedia şi acum e ce trebuie. Piesa a suferit foarte multe modificări într-un timp foarte scurt. Eu am aflat de piesă cu mai puţin de două săptămâni înainte de audiţia din Selecţia Naţională Eurovision şi am şi avut ceva temeri când m-am prezentat pe scenă pentru că nu mai ştiam ce cânt, noi am făcut modificări până în ultima zi, eu repetasem doar de patru ori piesa înainte de audiţie şi am avut mari emoţii. Norocul meu e că mai am experienţă în a improviza şi a ieşit totul OK.

Chiar o să vedem un dans specific pe scenă din partea voastră?

Alex: Avem mai multe variante, dar nu ne-am hotărât care va rămâne, oricum o mişcare simplă, clasică. Piesa a fost pusă pe ecran la Grand Prix, iar lumea din sală deja dansa pe refren.

Ilinca: Eu am spus încă de la început că vreau o mişcare care să rămână pe retină, iar când auzi yodelingul să faci mişcarea respectivă. 

FOTO Dorin Constanda 

Ce vă doriţi pentru show-ul de la Kiev?

Ilinca: Important este să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor tuturor. Cred că va fi o energie imensă, cred că toţi acei oameni şi toată iubirea care vine de la noi din ţară şi de la fanii noştri se vor amesteca şi va fi o explozie pe scenă. E important ca ceea ce transmitem noi să treacă de televizoare şi să ajungă la oameni.

Alex: Nu ştiu cât de multă lume este atentă la mesajul piesei, dar este unul pozitiv şi îndeamnă oamenii să iasă din bula în care trăiesc, să renunţe la rutină, să fie liberi şi să facă lucruri pentru ei. E greu, dar textul strofelor şi strigătul nostru la asta îndeamnă. Este un strigăt către toţi ceilalţi să aibă curajul de a fi ei şi de a fi liberi.  Mi-e mai uşor să cânt în faţa a mii de oameni, iubesc să văd un public mare, mă încarc foarte repede de la oameni, fur energia, dar o trimit înapoi înzecit înapoi. Asta iubesc: schimbul de energii dintre mine şi cei din faţa mea. Când eşti pe scenă simţi că ai lumea la picioare. 

„Nu cred că putem spera să câştigăm, dar ne dorim să obţinem cel mai bun loc pe care l-a avut România“ 

Credeţi că românii din Diaspora o să vă ajute? 

Alex: Ne bazam şi pe ajutorul lor, dar pe noi ne bucură faptul că străinii chiar apreciază foarte mult piesa noastră. Am văzut că pe majoritatea site-urilor şi forumurilor dedicate Eurovision noi suntem favoriţi, comentariile sunt în mare parte pozitive. Ne bucură foarte mult. Pe de altă parte, eu eram favorit şi la talent show-urile la care am participar, dar rezultatul nu a fost acelaşi. Cred că cel mai mult contează momentul de pe scenă. Trebuie să ne bucure feedback-ul real pe care îl primim din partea publicului şi nu neapărat rezultatul  propriu zis, deşi ne dorim să facem o figură bună şi să obţinem un loc cât mai sus. Nu cred că putem spera să câştigăm Eurovisionul, dar ne dorim să obţinem cel mai bun loc pe care l-a avut România până acum. 

Consider că lumea ar trebui să fie alături de noi indiferent de rezultat, în general nu prea se întâmplă acest lucru. Ne simţim ca Naţionala de Fotbal a României la Mondiale. Ar trebui să fie alături de noi pentru că presiunea se pune pe noi, cumva o simţim, pentru că sunt oameni care nu sunt alături de noi şi tot încearcă să ne denigreze, iar mesajul nostru este că ar trebui să ne încurajeze, pentru că ne face să ne gândim că poate nu vom avea un rezultat favorabil, nu vrem să ne fie teamă să ieşim pe stradă, este foarte demoralizant. Când ştii că ai tăi sunt alături de tine intri pe scenă cu mai multă îndârjire şi curaj. Bineînţeles că cei care ne susţin sunt în număr foarte mare. Eu cel puţin am fost tot timpul imparţial. Cine ne iubeşte o face pentru ceea  ce suntem, iar cei cărora nu le place piesa noastră ar trebui să fie alături de noi pentru că noi suntem România, noi reprezentăm România. Vă rugăm să rămâneţi cu sufletul alături de noi.

Cum vedeţi votul geopolitic? O să ne ajute sau nu această strategie?

Alex: Cred că avem şanse mai mari pentru că votul publicului contează în proporţie de 50%, iar eu cred că o piesă bună tot timpul a scos un loc frumos şi chiar a câştigat marele premiu.

Ilinca: Abia aşteptăm să vedem reacţia oamenilor din afara României, să vedem ce simt despre piesa noastră.

Alex: Sper să mai crească fenomenul Eurovision şi la noi în ţară. Ne-au scris şi oameni din Mexic, din Turcia primim zilnic mesaje. De exemplu, în turneul de promovare Tel Aviv nici nu era în plan, dar Ilinca a susţinut un live pe un grup şi a fost rugată să venim acolo.

Ilinca: Am primit o mulţime de mesaje de la susţinătorii din Israel şi mă bucur că reuşim să ajungem şi la ei.

Alex: Am fost invitaţi şi în Belgia, şi în Irlanda, doar că se suprapuneau altor date. 

Cât de greu e să stăpâneşti tehnica yodeling-ului 

Cât de greu e să cânţi aşa, de fapt?

Ilinca: Chiar am făcut un tutorial pe YouTube şi am inclus şi o filmare cu mine de când am încercat prima dată să fac yodel, iar acea filmare este destul de compromiţătoare pentru mine, este jalnică. (Râde) Nu m-am născut cu această tehnică, am învăţat-o practic singură. Am descoperit-o la vârsta de 12 ani, când am văzut o fetiţă de la „America’s Got Talent“ care cânta o piesă country cu yodel şi m-am îndrăgostit de acest sunet şi mi-am dorit şi eu să pot face asta. Mereu am fost genul de artist care şi-a dorit să facă de toate, să poată cânta orice. Timp de o săptămână am căutat tot felul de lucruri despre ce înseamnă yodel, apoi am desăvârşit această tehnică cu ajutorul părinţilor mei, care sunt muzicieni.

Ai reuşit deşi în copilărie ai avut disfonie.

Ilinca: Anul trecut m-am uitat puţin în spate la tot ce am realizat, de la ce am pornit şi ce am realizat. Când eram mică eram criticată de foarte mulţi oameni, mi se spunea că muzica nu e pentru mine, că am o voce stridentă, iar yodelingul m-a ajutat să mă dezvolt, să-mi dezvolt vocea şi mă ajută în continuare. Iubesc yodelingul. Recomand tuturor celor care vor să se simtă bine să încerce yodelingul, îţi dă o stare foarte, foarte bună, nu ai cum să faci yodel fără să zâmbeşti, sunt la pachet.

Alex, cum te-ai îndrăgostit de rock?

Alex: De mic ascultam rock, am crescut cu muzică bună, părinţii mei la fel. Când am început să cânt ascultam Direcţia 5, Holograf. La un moment dat, am primit o invitaţie de la nişte mari muzicieni să fac o trupă. Era vorba de toboşarul care a cântat cu Talisman şi Compact, un chitarist care cânta cu Ţăndărică, deci formula era bună. Trupa se baza pe influenţe rock şi aşa am început să mă dezvolt în zona asta şi mi-am dat seama că în această zonă mă simt cel mai bine, deşi de-a lungul timpului am abordat mai multe genuri muzicale. Am ajuns să mă descopăr şi să descopăr ceea ce îmi doresc să fac. Actoria m-a dezvoltat foarte mult, chiar trebuie să le mulţumesc profesorilor pentru asta. Aşa cum Ilinca recomandă yodelingul, aşa şi eu recomand tuturor să facă nişte cursuri de actorie pentru dezvoltarea personală. Te dezvoltă în primul rând pe tine şi apoi din punct de vedere artistic, vezi altfel scena. Eu am făcut tot cu forţe proprii, mi-am schiţat în minte anumite idei, iar împreună cu oamenii alături de care am lucrat, am reuşit să compunem show-uri frumoase. 

FOTO Dorin Constanda 

Experienţa din show-uri de voce 

Cum aţi perceput participările la „Vocea României“ şi „X Factor“?

Alex: Sunt nişte talent show-uri care ne-au ajutat să ne obişnuim cu televiziunea, cu camerele, cu stilul de abordare. Eu de când am început să cânt, de la 16 ani, am crescut în televiziune, dar la show-urile mari e o altă presiune, alt nivel, mă vedea o ţară întreagă. Eu am participat la X Factor în primul sezon, apoi m-am dus la Vocea României doi ani la rând, în 2012 şi 2013, am revenit la X Factor, apoi iar la Voce, am făcut un an de pauză. Acum sunt la Eurovision şi chiar mă amuzam pentru că am ieşit de la X Factor înainte de semifinale, la Vocea României am ieşit în semifinală şi acum am ajuns în finala Eurovision România şi am şi câştigat.

Ilinca: Şi la mine a fost la fel, primul contact cu interviurile, cu camerele de filmat, cu tot ce înseamnă televiziunea şi o emisiune. Au fost nişte experienţe care m-au ajutat să cresc şi să mă dezvolt atât ca artist, cât şi ca persoană. Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să fiu acolo şi să învăţ de la unii dintre cei mai mari artişti ai României şi mai ales trebuie să-i mulţumesc Loredanei, care m-a învăţat enorm de multe lucruri, m-a luat cu ea în concertele de la Sala Palatului.

Alex: Cred că ăsta e câştigul, în afară de expunere. Ilinca a avut şansa să lucreze cu Loredana, una dintre cele mai mari artiste ale României, eu lucrez în continuare cu Marius Moga. Cred că asta am câştigat şi de acum ar trebui să ne construim singuri drumul.

Vă tentează show-urile din străinătate?

Alex: Mie mi s-a propus, tot trage lumea de mine. Am primit invitaţii chiar şi pentru a participa anul viitor la Eurovision, dar nu pentru România, ci pentru Suedia. Mă mai gândesc.

Ilinca: Am un fan din Franţa, care tot încearcă să mă convingă să merg la Vocea Franţei. Deocamdată vreau să iasă totul bine la Eurovision, pentru că automat ni se deschid foarte multe porţi şi în afara României, deja se întâmplă acest lucru. Avem turneu în Londra, Madrid, Amsterdam, Tel Aviv. 

citeste totul despre: