Un ultim omagiu pentru Zsa Zsa Gabor: cenuşa actriţei a fost depusă într-o geantă Louis Vuitton pentru câini. Soţul ei: „A fost o femeie bună şi a iubit covorul roşu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de o sută de persoane i-au adus un ultim omagiu actriţei Zsa Zsa Gabor la ceremonia de înmormântare în cadrul căreia cel de-al nouălea soţ al artistei a ţinut un discurs emoţionant, care s-a încheiat cu depunerea urnei din aur ce conţinea cenuşa vedetei într-o geantă Louis Vuitton pentru câini, potrivit presei străine.

Zsa Zsa Gabor, care a murit pe 18 decembrie la vârsta 99 de ani din cauza unui atac de cord, a fost omagiată printr-o slujbă desfăşurată la o biserică din Beverly Hills la care au participat aproximativ o sută de persoane.

În biserică au fost mai multe aranjamente florale, iar pe altar – un buchet de trandafiri roz, preferaţii actriţei, şi o fotografie cu actriţa într-o rochie roşie şi pe care stăteau scrise cuvintele: „Adio, iubirea mea!“ Zsa Zsa Gabor a fost înmormântată în Ungaria, alături de tatăl său.

image

Ultimul ei soţ, antreprenorul Frederic Prinz von Anhalt, în vârstă de 73 de ani, a ţinut un discurs de 40 de minute în care a oferit detalii despre relaţia lor şi a amintit de dorinţa arzătoare a actriţei de a fi în lumina reflectoarelor.

Von Anhalt, cu care actriţa s-a căsătorit în anul 1986, a declarat vă viaţa lui este pustie fără ea, povestind cum au fost primii ani petrecuţi împreună, după ce el a renunţat la Germania natală pentru viaţa la Hollywood.

Vorbind despre numeroasele probleme de sănătate ale actriţei ca urmare a accidentului auto din 2002, când a rămas parţial paralizată, von Anhalt a precizat că Zsa Zsa Gabor nu şi-a pierdut niciodată simţul umorului în ciuda dificultăţilor întâmpinate în ultimii ani din viaţă.

După ce a suferit două accidente vasculare cerebrale în 2005 şi în 2007, Gabor şi-a revenit cu ajutorul colegului său de breaslă Kirk Douglas, care a trecut prin experienţe similare şi care a împlinit recent venerabila vârstă de 100 de ani. Starul filmului „Spartacus“ i-a trimis numeroase cărţi, inclusiv volumul său „Stroke of Luck“, a învăţat-o cum să depăşească mai uşor problemele şi a încurajat-o pe toată perioada recuperării.

image

Luând cuvântul la ceremonia funerară, von Anhalt a declarat: „A plecat liniştită. A avut un mod foarte frumos de a trece în nefiinţă. A fost o femeie bună, a ajutat oamenii, în special pe cei fără adăpost. Vreau ca oamenii să şi-o amintească aşa cum păşea pe covorul roşu. A iubit covorul roşu. Viaţa ei însemna covorul roşu şi nimic altceva. Păstraţi-o în inimile voastre aşa cum era la Hollywood.“

image

În timpul ceremoniei, von Anhalt a arătat prima copertă a unei reviste pe care au apărut împreună, a arătat mulţimii perna ei preferată, dar şi un tablou realizat de ea. După ce a explicat că soţia lui a iubit la nebunie câinii, von Anhalt a introdus urna din aur ce conţinea cenuşa actriţei într-o geantă pentru câini, marca Louis Vuitton, despre care a precizat că Zsa Zsa Gabor a folosit-o în timpul vieţii.

„Am fost partenerul soţiei mele. Am fost cel mai bun prieten al ei. A fost datoria mea, cum este a fiecărui soţ şi soţie, să am grijă de partenerul meu. Soţia mea a fost viaţa mea. În acest moment, viaţa mea e pustie. Am fost lipit de partenerul meu“, şi-a încheiat von Anhalt discursul.

image

Gabor, care a apărut în peste 70 de filme, a fost cunoscută şi pentru mariajele ei cu bărbaţi bogaţi, printre care se numără inclusiv fondatorul lanţului internaţional de hoteluri, Conrad Hilton, pentru personalitatea ei greu de stăpânit şi pentru stilul de viaţă monden. Gabor a întruchipat idealul femeii blonde din industria filmului, fiind considerată regina frumuseţii voluptoase.  

Originară din Ungaria, Zsa Zsa Gabor s-a născut într-o familie bogată de evrei maghiari, sub numele de Sari Gabor, şi a reuşit să câştige în 1936 concursul de frumuseţe Miss Ungaria. A căutat mereu să fie în lumina reflectoarelor şi s-a evidenţiat şi cu cele nouă mariaje cu bărbaţi prosperi.

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Zsa Zsa Gabor a fugit împreună cu surorile ei, Magda şi Eva, în Statele Unite ale Americii. Unul dintre cele mai importante roluri ale ei a fost în „Moulin Rouge“, în 1952. A mai jucat în „Lovely to Look At“, „We’re Not Married“ şi „Lili“. S-a remarcat şi în alte două producţii aflate în afara ariei sale obişnuite de interes - „Touch of Evil“ şi „Queen of Outer Space“. 

FOTO Getty Images/Daily Mail 

image

„Sunt o gospodină minunată. De fiecare dată când părăsesc un bărbat îi păstrez casa“

A devenit un sex simbol la Hollywood în scurt timp, fapt alimentat şi de comentariile ei sincere legate de viaţa ei romantică plină de culoare. „Bărbaţii m-au plăcut mereu şi eu i-am plăcut pe ei“, spunea în 1951 pentru revista „Life“. „Sunt o gospodină minunată. De fiecare dată când părăsesc un bărbat, eu îi păstrez casa“, a mai declarat la un moment dat actriţa maghiară. Iar atunci când era întrebată „Câţi soţi ai avut?“, răspundea mereu la fel: „Vrei să spui câţi bărbaţi în afară de soţul meu?“.

Deşi talentul ei actoricesc era rareori lăudat de critici, Zsa Zsa Gabor a reuşit să-şi lanseze o carieră de lungă durată la Hollywood, timp de 44 de ani, şi în multe alte seriale realizate în studiourile din Los Angeles. „Poate sunt un caracter, dar nu vreau să devin o actriţă specializată în caractere“, a declarat Zsa Zsa Gabor în anii '70, atunci când a început să refuze roluri figurante în filmele de la Hollywood. 

FOTO Getty Images/Daily Mail 

image

Nouă căsnicii cu bărbaţi prosperi 

Gabor a avut un mare succes în apariţiile televizate, în special după ce a recunoscut că îi strigă pe toţi oamenii pe care îi întâlneşte „dragă“ (n.r. - „dahling“ în loc de „darling“), cu un puternic accent unguresc, pentru că este incapabilă să îşi amintească nume şi adeseori făcea glume despre cele nouă căsnicii sau despre opulenţa din propria viaţă.

Prima căsnicie a actriţei a fost cu diplomatul turc Burhan Asaf Belge, la doar 20 de ani, în 1937, divorţând de acesta în 1941. Un an mai târziu s-a căsătorit cu Conrad Hilton, fondatorul lanţului internaţional de hoteluri cu acelaşi nume. Au stat împreună timp de cinci ani şi au avut o fiică, pe Francesca, iar în 1947 s-au despărţit. În 1949, Gabor s-a căsătorit cu George Sanders, pe care îl numea „adevărata ei iubire“, actor premiat cu Oscar, dar mariajul s-a destrămat în 1954. Acesta a divorţat de frumoasa unguroaică şi s-a căsătorit cu sora ei, Magda Gabor. În 1962, Gabor s-a căsătorit cu bancherul Herbert Hutner, de care s-a despărţit în 1966. 

Alături de Conrad Hilton FOTO AP/Daily Mail 

image

Gabor s-a căsătorit apoi cu Joshua S. Cosden Jr, în acelaşi an, dar au divorţat în 1967. În 1975 s-a căsătorit cu Jack Ryan, dar mariajul a rezistat numai un an. În 1976 s-a măritat cu Michael O'Hara, dar cuplul s-a despărţit în 1983. Gabor s-a mai căsătorit cu actorul Felipe de Alba, dar căsătoria a fost anulată tot în 1983 din cauza faptului că divorţul de Michael O'Hara nu fusese definitivat. Trei ani mai târziu, Zsa Zsa Gabor s-a căsătorit cu Frederic von Anhalt, cu care a avut cea mai lungă relaţie, până în prezent. În acest fel a dobândit titlul de Prinţesă Von Anhalt, Ducesă de Saxonia. La un moment dat, aceasta a spus cu privire la căsătorii: „A divorţa pentru că nu iubeşti un om e la fel de prostesc ca atunci când te căsătoreşti doar pentru că trebuie să o faci“. 

FOTO AFP/Daily Mail

image

Aventuri cu Frank Sinatra şi Greta Garbo 

În ciuda faimei dobândite, care a transformat-o în imaginea perfectă a vechiului Hollywood, rolurile nu mai veneau pentru actriţă. În schimb, aceasta a intrat în centrul atenţiei după ce a fost pozată în timp ce a pălmuit un ofiţer de poliţie, fiind arestată. După un proces scurt dar costisitor, de 25.000 de dolari, Gabor a fost găsită vinovată, motiv pentru care a stat trei zile în spatele gratiilor şi a servit 120 de ore de muncă în folosul comunităţii.

În 1993 şi-a scris autobiografia, „One Lifetime is Not Enough“, în care a dezvăluit că şi-a pierdut virginitatea la 15 ani cu Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne. „Pentru restul vieţii mele am căutat un alt zeu pentru a-l eclipsa“, scria ea. De asemenea, a povestit despre aventurile ei cu Sean Connery şi cu Frank Sinatra. Gabor era cunoscută drept o femeie pretenţioasă în marile cercuri de la Hollywood, dispreţuind avansurile făcute de John F. Kennedy sau Elvis Presley. Aventurile ei romantice au inclus şi flirt-uri cu legendara Greta Garbo. „M-a sărutat direct pe gură. Şi nu am putut decât să fac la fel pentru că era copleşitor de puternică şi de frumoasă“, a scris Gabor.  

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite