Lady Gaga se deplasează într-un scaun cu rotile, din aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lady Gaga rămâne una dintre cele mai extravagante cântăreţe din lume
Lady Gaga rămâne una dintre cele mai extravagante cântăreţe din lume

Cântăreaţa americană Lady Gaga se deplasează într-un scaun cu rotile ale cărui părţi metalice sunt realizate din aur de 24 de carate.

Artista americană l-a contactat pe designerul Ken Borochov din New York, cerându-i să îi creeze „un cărucior“ din aur, cu care să se deplaseze în perioada de convalescenţă, după operaţia la şold pe care a suportat-o de curând.

Noul ei scaun cu rotile are spiţele roţilor din aur, tapiseria din piele neagră, iar mânerele sunt tot din aur. Scaunul are încorporat un suport pentru piciorul operat al cântăreţei, iar spătarul este rabatabil, putând fi înclinat în spate, pentru ca artista să poată să se odihnească şi chiar să doarmă.

Cântăreaţa a început deja să folosească noul ei scaun cu rotile şi i-a permis fotografului Terry Richardson să îi facă o serie de fotografii, în care artista pare să poarte un halat de baie.

Ken Borochov nu se află la prima colaborare cu Lady Gaga. Prin intermediul casei sale, Mordekai, bijutierul a realizat pentru celebra cântăreaţă o coroană decorată cu pietre preţioase, dar şi o gheară din aur, pe care artista a purtat-o pentru o apariţie specială la celebrul magazin londonez Harrods. Cântăreţele Cher Lloyd şi Nicki Minaj au purtat şi ele creaţii realizate de Ken Borochov, iar rapperul Kanye West a cumpărat la rândul său, anul trecut, una dintre coroanele realizate de acest bijutier.

La sfârşitul lunii februarie, Lady Gaga a fost operată din cauza unei fisuri apărute în cartilagiul de la şoldul drept, o afecţiune care a determinat-o pe artista americană să îşi anuleze toate concertele rămase din turneul ei mondial, „Born This Way Ball“, început în urmă cu doi ani.
 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite