INTERVIU Chris Simion: „Cancerul te desfiinţează din toate punctele de vedere, o iei de la zero. La mine a fost o revelaţie, m-am îndrăgostit de mine“ VIDEO

Regizoarea Chris Simion-Mercurian (41 de ani) consideră cancerul o binecuvântare, momentul adevărului şi şansa de a face o analiză obiectivă a propriilor decizii. Într-un interviu pentru rubrica „Pastila de motivaţie“, ea povesteşte cum a învins boala, de ce a ales un spital public pentru a se trata şi cum i-au schimbat viaţa provocările venite odată cu diagnosticul crunt.

Chris Simion-Mercurian este actriţă, regizoare şi scriitoare. În teatru este recunoscută drept o regizoare cu o viziune modernă, inedită şi cu un curaj estetic rar. Este iniţiatoarea Festivalului de Teatru Independent Undercloud şi a proiectului Griviţa 53/G 53 – primul teatru construit împreună. În viaţa de zi cu zi este o luptătoare. Diagnosticată cu cancer la sân în 2017, Chris Simion Mercurian a ales să vadă răscrucea de drumuri drept un dar, modul în care Dumnezeu a ales să-i călăuzească paşii spre a descoperi cine este cu adevarat. Spune că boala i-a schimbat ritmul interior şi a învăţat-o să se iubească.

Adevărul: Scrii într-una din cărţile tale: „Cei mai mulţi oameni mint de frică. Eu fac parte dintre ei, Doamne. Îmi este frică să fiu cine sunt“. Ai învăţat să-ţi dai voie să fii cine eşti, să fii autentică?

Chris Simion Mercurian: După experienţa pe care am trăit-o anul trecut, mă refer la diagnosticul de cancer, am învăţat un nou fel de a fi. Sau, mai bine spus, am descoperit ce eram şi nu ştiam. Să trăieşti împotriva sufletului înseamnă depărtarea de ceea ce este divin în tine, de ceea ce eşti cu adevărat. Oamenii trăiesc foarte mult în clişee, în paradigme.

De ce se îndepărtează oamenii de ei, de ce se pierd?

Nu ştiu să vorbesc în general, dar mă dau pe mine exemplu. Înainte exista în mine nevoia de a-i servi celuilalt, înainte de a-mi servi mie. De a-i oferi o lume de care avea nevoie, înainte de a mă gândi la lumea de care am eu nevoie. Asta a însemnat evoluţie, să mă descopăr şi să învăţ să nu mă judec. Să accept că sunt o sumă a unor nevoi spirituale, emoţionale, biologice. Avem tendinţa când greşim să ne punem la zid. Total greşit. În momentul acela nu ne mai iubim. Ar trebui să fim mai toleranţi cu noi.

Iubirea de sine este atât de diferită pentru fiecare în parte. Pentru tine ce înseamnă să te iubeşti?

Înseamnă să fii, să fii aşa cum eşti tu în momentul prezent. Să nu te mai arunci în viitor sau în trecut, să nu mai ai tendinţa să te iubeşti în proiecţii sau în amintiri. Cred că iubirea nu există în alt timp în afara prezentului. Niciodată nu am considerat că acest verb poate să primească mai mult decât timpul prezent. Cu atât mai mult când este vorba de propria persoană.

Te-am auzit spunând că pentru tine cancerul a fost un dar. Din exterior este destul de greu de perceput acest paradox.

Vorbim despre o boală cronică pe care cu răbdare şi credinţă am descoperit-o ca pe un dar. După tratament, care a durat un an, m-am trezit exact cum visam înainte să fiu. Dar din cauza tumultului şi ritmului interior, a haosului fără de care credeam că nu pot exista, nu reuşeam să ajung să mă identific cu Chris pe care mi-o doream. După tot acest traseu m-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de mine.

Care este diferenţa dintre Chris de acum şi cea de dinainte de diagnostic?

S-a schimbat ritmul interior al vieţii mele, în prezent viaţa mea se întâmplă acum şi aici, nu mai cuprind viitorul şi cu atât mai puţin trecutul decât la nivel de idei şi proiecte. Am descoperit că infinitul este în prezent şi veşnicia este acum. M-am descoperit altfel decât credeam că sunt. Evident că a contat foarte mult prezenţa soţului meu în această călătorie pe care am traversat-o împreună. A fost o dovadă a iubirii noastre.

Există teoria că ne-am născut pentru a învăţa să funcţionăm autonom. Să ne gestionăm atât de bine emoţiile încât să nu mai avem nevoie de nimeni şi de nimic din exterior. Este important ca într-o astfel de situaţie să ai pe cineva alături?

Nu ştiu cum ar fi fost de una singură, cred că depinde foarte mult de relaţia ta cu tine. Dacă eşti tu bine cu tine, cred că poţi să treci peste orice.

Cred că suntem suma unor experienţe care ne sunt necesare, că nu se întâmplă nimic inutil. Cancerul te deasfiinţează din toate punctele de vedere, o iei de la zero

Ai fost supărată pe Dumnezeu când ai aflat diagnosticul?

Nu, niciodată. Dimpotrivă, am ştiut că am nevoie să trec prin asta. Nu m-am panicat, nu m-am revoltat, nu am întrebat de ce eu. Cred că suntem suma unor experienţe care ne sunt necesare, că nu se întâmplă nimic inutil. Dacă mi-a dat să trăiesc asta, ştie El de ce. Ca dovadă, am aflat şi eu ulterior. Important este să nu te grăbeşti să afli răspunsuri pentru care poate nu eşti pregătit. Important este să iei totul aşa cum vine. De multe ori aveam sentimentul că parcă sunt un buştean pe râu, care se lasă în parcursul acestei experienţe. Acum, să nu înţeleagă cineva că este minunant să ai cancer. Este minunat dacă ai norocul şi îţi este îngăduit să ajungi la final pe plus, cum am ajuns eu. Dar este o experienţă dură, te desfiinţează din toate punctele de vedere. O iei de la zero. Eu, acum, sunt în perioada în care mă reconstruiesc.

Se vorbeşte foarte mult de lipsa de informare a pacientului român, de sistemul medical din România. Cum poate supravieţui pacientul român care se confruntă cu acest diagnostic?

Da, este o lipsă de informaţie şi te trezeşti la început ca şi când ai fi în mijlocul mării şi nu vezi ţărmul, nu ştii încotro s-o apuci. Nu ştiu cum ar fi fost să am dinainte informaţii despre toate reacţiile şi ce urmează să mi se întâmple. Nici medicul meu nu le-a ştiut. Am fost excepţia care a disperat toată secţia de oncologie de la Elias. Am optat să mă tratez într-un spital de stat datorită doctoriţei Cornelia Niţipir care m-a însoţit în acest diagnostic, este un om minunat în care am avut încredere totală.

Se vorbeşte mult despre sistemul de sănătate din România care nu performează. Cum de nu ai ales să te tratezi într-un spital din afara ţării?

A fost totul atât de imprevizibil încât nu am ştiut să cântăresc dacă să fac operaţia în România sau în afară. Am mers foarte mult pe ce am simţit în relaţia cu medicul. Nu m-am uitat după fiţe, rezerve, plasme – confortul pe care ţi-l oferă o clinică privată. Asta nu înseamnă că este bine sau rău.

Emoţional, boala asta este o şansă pentru adevăr. Este minunat că în momentul în care te trezeşti în diagnosticul ăsta nu mai poţi să minţi, nici dacă vrei

Ce i-ai spune unei femei care a aflat acum că suferă de aceeaşi boală?

O femeie care află acum că suferă de cancer la sân ar avea nevoie de o îndrumare foarte clară, cât să-i ofere o siguranţă din punct de vedere logistic. Emoţional, boala asta este o şansă pentru adevăr. Este minunat că în momentul în care te trezeşti în diagnosticul ăsta nu mai poţi să minţi, nici dacă vrei. Nu mai ai de ce, nu mai ai niciun motiv să protejezi pe nimeni, să faci frumos, să livrezi ceea ce are nevoie celălalt. În cazul în care făceai asta înainte. Este o experienţă care te constrânge la adevăr, la sinceritate. Şi eşti nud, eşti aşa cum eşti tu. Foarte multe femei care trec prin asta caută să-şi ţină măştile, pentru că le e ruşine, le e frică să nu fie părăsite, să nu fie înlăturate din cercul de prieteni. Este o mentalitate atât de stricată şi de proastă în direcţia asta. Femeilor le este frică să nu fie văzute şi tratate altfel.

Este greu pentru o femeie care a fost diagnosticată cu cancer la sân să-şi accepte corpul după transformările suferite?

Dacă stăm să analizăm, 90% dintre femeile care trec prin asta o consideră o traumă. La mine a fost o revelaţie, m-am îndrăgostit de mine în momentul în care m-a tuns soţul meu, Tiberiu. M-am întâlnit cu mine, am văzut cât de frumoasă şi sexy sunt. Mi-am descoperit o latură pe care nu am întâlnit-o până la momentul respectiv. Nu ştiu ce ascundea părul meu de nu mă lăsa să văd ceea ce simţeam că sunt, dar nu reuşeam să mă văd.

Am auzit undeva că bolile trupeşti ar fi exteriorizarea blocajelor emoţionale. Crezi că au legătură?

Cred că au legătură, cum au şi o descifrare mistică. Carcasa asta nu este doar carnea pe care o percepem. Bolile sunt un efect al emoţiilor şi gândurile noastre.

Ne îndepărtăm de noi, de ce este esenţial. Suntem foarte concentraţi pe comercial, pe pragmatic, pe material. Orice decizie pe care o iei să trăieşti în dezacord cu tine la un moment dat se întoarce împotriva ta

Vedem tot mai mulţi oameni care nu se mai bucură de viaţă şi parcă se pierd. Cum crezi că ajungem în acest punct?

Ne îndepărtăm de noi, de ce este puţin şi esenţial. Suntem foarte conentraţi pe comercial, pe pragmatic, pe material. Avem nevoie  de branduri, să se vadă cine suntem, ne definesc maşinile pe care le conducem, hainele pe care le purtăm, ne defineşte anturajul... din păcate. Şi ne minţim că avem ceea ce ne trebuie pentru că este uşor, pentru că este confortabil aşa. Şi, îndepărtându-ne de fapt de la ce e esenţial şi de la ce e profund, nu avem cum să fim în armonie şi să fim sănătoşi emoţional, psihic, organic. Orice decizie pe care o iei să trăieşti în dezacord cu tine la un moment dat se întoarce împotriva ta.

Lui Chris Simion ce-i trebuie pentru a fi fericită?

Este fericită, nu-i trebuie altceva. Mi-am întâlnit jumătatea, avem doi copii minunaţi. Profesional nu mai am ce să demonstrez, fac spectacolele cu bucurie. Nu vreau să schimb nimic în acest moment. Vreau să construim Griviţa 53, poate este singurul lucru care-mi lipseşte în acest moment, pentru a putea să ne realizăm toate ideile artistice pe care acum le avem puse pe hârtie.

Dacă te-ai întâlni cu Chris de la 18 ani, care este cel mai important sfat pe care i l-ai da despre viaţă?

Am să mă leg de titlul albumului „Care dintre noi“. Să se uite foarte des în oglindă şi să nu se piardă de ceea ce este adevărul ei. Ţine de o fracţiune de secundă, e ca la circ, când mergi pe sârmă şi într-o secundă poţi să te pierzi. Lipsa de atenţie, lipsa de admiraţie, lipsa de atracţie te determină să nu-ţi mai ţii drumul. Cred că este cel mai periculos.