Horia Brenciu, despre Antena 1: „Mă bucur foarte mult că am revenit în această familie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Brenciu a confirmat că a bătut palma cu Antena 1
Horia Brenciu a confirmat că a bătut palma cu Antena 1

Cântăreţul Horia Brenciu a fost invitat la Observatoul de la ora 19:00, la Antena 1, unde a declarat că este bucuros că s-a reîntors în trustul INTACT şi a mulţumit televiziunii pentru suport şi susţinere.

Fostul membru al juriului talent-show-ului „Vocea României“, difuzat de Pro TV, a fost invitatul Andreei Berecleanu, la Observatorul de la ora 19:00, prilej cu care a vorbit despre revenirea la Antena 1, unde a mai prezentat mai multe show-uri în perioada 2000-2003.

„Ţin minte că în 2003, în momentul în care eu plecam de la Antenă, tu veneai de la Pro TV. Mă bucur foarte mult că am revenit în această familie“, i-a spus Brenciu prezentatoarei, citat de Paginademedia.ro.

Deşi s-a scris că Brenciu urmează să apară în emisiunea în emisiunea „Te cunosc de undeva“, cântăreţul nu a confirmat, dar a precizat că lucrează la un nou proiect. 

„Decizia mea s-a bazat pe foarte multe detalii. Am revenit astăzi la Antena 1. Mă bucur foarte mult să vă spun că prima mea colaborare deja este în pregătire, spectacolele pe care le voi avea la sfârşitul lunii deja se bucură de atenţia unei echipe de televiziune, chiar de aici de la Antena 1“, a mai spsu artistul, citat de Paginademedia.ro.

De asemenea, Brenciu a ţinut să mulţumească echipei Antena 1 pentru susţinerea arătată cu privire la spectacolele pe care le va avea pe 29 şi 30 martie, dar şi fostei televiziuni din care a făcut parte vreme de trei ani.

„Eu cred că venind în Antena 1 nu am găsit aici doar un partener de televiziune, ci şi un partener pentru spectacolele mele. Antena 1 mă susţine în proiectele mele, în concertele mele. Dacă telespectatorii m-au văzut în ultimii ani în rol de jurat, mulţumesc echipei cu care am colaborat timp de trei ani. Cineva spunea că decât să te văd o dată într-un sezon, mai bine te văd de mai multe ori pe an. Aşa se va întâmpla, fiţi pregătiţi“, a adăugat Brenciu.

Horia Brenciu a făcut parte, alături de Loredana Groza, Marius Moga şi Smiley, din juriul celor trei sezoane ale emisiunii „Vocea României“ produse de Pro TV până în momentul de faţă. Show-ul de talente a fost câştigat de două ori consecutiv de concurenţi din echipa lui Horia Brenciu. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite