VIDEO Fizicianul Stephen Hawking creează o gaură neagră pentru a scăpa britanicii de un tenor enervant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fizicianul Stephen Hawking, imobilizat într-un scaun cu rotile
Fizicianul Stephen Hawking, imobilizat într-un scaun cu rotile

Fizicianul Stephen Hawking, cunoscut teoretician al originii universului, a fost protagonistul unui spot publicitar pentru site-ul cu oferte de asigurări gocompare.com. Reclama este, de fapt, o ironie la adresa tenorul fictiv Gio Compario, vocea enervantă care promovează ofertele businessului.

Reclamele ofertelor de la GoCompare au devenit celebre în Marea Britanie, după ce au invadat posturile tv şi internetul. 

Vocea spoturilor publicitare este cea a aşa-zisului tenor fictiv pe nume Gio Compario, considerat unul dintre cei mai enervanţi „solişti” de către publicul britanic, scrie publicaţia „The Telegraph”.

Până şi celebrul fizician Stephen Hawking este iritat de melodiile lui Gio Compario, motiv pentru care a decis să ia atitudine, notează şi „Huffington Post”.

Întreaga acţiune s-a materializat printr-un spot publicitar care îl arată pe Hawking vorbind într-o sală mare de curs despre cum a reuşit să găsească formula prin care poate crea el însuşi o gaură neagră pe Pământ.

Întrebat ce rost are crearea unui astfel de element ceresc pe Terra, Hawking are o viziune: gaura neagră se deschide chiar pe strada unde se află tenorul Gio Compario şi îl înghite.

Fizicianul a declarat pentru „Huffington Post” că i-a făcut chiar plăcere să joace rolul de „salvator” în clip: „Sunt un mare pasionat de operă. Din acest motiv, am fost încântat că mi s-a dat şansa de a salva naţiunea prin a-l reduce la tăcere pe Gio”.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite